Viena şi Budapesta au angajat negocieri tensionate privind soarta a mii de migranţi pe care Austria vrea să-i trimită înapoi în Ungaria, ţară care refuză să îi primească. „Este clar că Ungaria nu trebuie să-i ia înapoi pe aceşti migranţi", a declarat ministrul ungar al Apărării, Istvan Simicsko, într-o conferinţă de presă la Budapesta, alături de omologul său austriac. Hans Peter Doskozil. „Pentru a-i lua înapoi, ar fi trebuit ca ei să-şi înceapă deplasarea aici. Dar... ei au traversat mai multe ţări înainte de a ajunge în Ungaria", printre care Grecia, o altă ţară membră a UE, a adăugat Simicsko.
Potrivit Vienei, în medie 150 de migranţi pe zi sosesc în Austria via Ungaria în prezent. Afluxul de migranţi în 2015 a făcut ca sistemul european de cereri de azil, cunoscut sub numele de Regulamentul de la Dublin, să devină ineficient. El stabileşte că responsabile cu procesarea cererilor de azil sunt ţările de intrare a migranţilor, de regulă Grecia şi Italia. Multe ţări, printre care Austria, au suspendat trimiterea înapoi a migranţilor în Grecia - care denunţa demult un sistem inechitabil.
Austria a suspendat de asemenea trimiterile înapoi în Ungaria, după o hotărâre judecătorească din septembrie 2015 în favoarea unei familii afgane care a descris „condiţiile inumane" din această ţară. Dar Viena vrea să revină la această practică şi estimează acum că mii de solicitanţi de azil prezenţi pe teritoriul Austriei sunt susceptibili de a fi trimişi înapoi în Ungaria.