Premierul Antonis Samaras i-a convins miercuri pe Evangelos Venizelos, liderul partidului Pasok, şi Fotis Kouvelis, preşedintele formaţiunii Stânga Democratică, să semneze acordul după cea de-a doua rundă de negocieri din această săptămână, transmite Bloomberg, preluat de Mediafax. Venizelos, fostul ministru al Finanţelor care a negociat actualul acord cu instituţiile financiare internaţionale, nu era de acord cu Samaras, cerându-i acestuia să insiste pe prelungirea termenelor pentru ţintele fiscale din program. "Reducerea cheltuielilor publice cu încă 11,5 miliarde euro era o precondiţie pentru ca Grecia să rămână în zona euro", a declarat ministrul Finanţelor, Yannis Stournaras, după încheierea negocierilor.
"Tăierile" din noul pachet de austeritate vizează anii 2013 şi 2014, iar peste jumătate din sumă va fi economisită printr-o nouă reducere a salariilor bugetarilor şi pensiilor din sistemul public.