Aurul, Petrolul si Bursele | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Aurul, Petrolul si Bursele

Intilnirea de ieri a cartelului petrolului, OPEC, de la Jeddah din Arabia Saudita ar putea reprezenta finalul speculatiilor, am putea spune cinice, pe petrol. Dar, asa cum multi analisti se asteptau, nu s-au luat pozitii decisive motivindu-se actualul nivel de pret al petrolului ca fiind pur speculativ si fara fundament. Poate ca nu exista un fundament economic, respectiv un dezechilibru major intre cerere si oferta, dar sigur exista o mare amenintare privind echilibrul in Orientul Mijlociu, amenintare care vine de la conflictul "nuclear" dintre Iran si Israel. Pretul petrolului este practic o "fortareata" in calea Israelului si a G6 in frunte cu Statele Unite, de a recurge la metode mai dure de a stopa "aventura atomica" a Iranului.
In saptamina ce a trecut, bursele internationale si in tandem si Bursa de Valori de la Bucuresti (BVB), au inregistrat scaderi semnificative, semn ca investitorii nu au fost dispusi sa-si asume riscurile marcate de evolutia imprevizibila a petrolului. Totodata vineri, 20 iunie, a fost si ziua maturizarii multor contracte de pe pietele de derivate (futures si options), piete care sint miscate, in principal, de fondurile de hedging, fonduri care cistiga masiv de pe urma volatilitatii mari de pe bursele de marfuri (commodities).
In cifre, scaderile de la BVB s-au manifestat pe aproape toate planurile. Astfel au scazut atit volumul (-36%) cit si numarul tranzactiilor (-14%) insa a crescut cu 10% valoarea tranzactionata ceea ce reflecta faptul ca s-au tranzactionat mai mult actiunile scumpe cum ar fi BRD care au inchis saptamina la cotatia de 20 RON in scadere cu 8.3%.
La nivelul indicilor scaderile sint ceva mai mici respectiv BET-C (indicele general al pietei) a scazut cu 6,52% iar BET (indicele celor 10 cele mai lichide si puternice societati listate) a scazut cu 6,9%. BET-FI (indicele societatilor de investitii financiare -SIF-uri) a inregistrat o depreciere de doar 2,77% in conditiile in care in primele doua zile ale saptaminii a inregistrat cresteri semnificative.
Saptamina aceasta cred ca vom avea o volatilitate ceva mai ridicata decit cea din saptamina trecuta, mai ales ca unle titluri au atins s-au au fost foarte aproape de minimele din acest an. Cu alte cuvinte, este un moment propice de a acumula/cumpara, de a intra in piata, cu precautie insa si etapizat cu ochii pe petrol de unde ne asteptam la variatii importante dat fiind ca se vor specula toate afirmatiile celor de la Jeddah.

Radu LUPOAE
radu.lupoae@carpaticainvest.ro
SSIF CARPATICA INVEST SA
Agentia Braila

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro