- Ne aflăm aproape de finalul unui mandat de primar. Dacă ar fi să trageţi linie, care credeţi că ar fi principalele realizări ale primarului Aurel Simionescu în aceşti patru ani?
- Aşa cum am mai spus, în administraţie, la începutul unui nou mandat se preiau nişte proiecte, chiar dacă le preiei tu de la tine, se realizează nişte proiecte şi trebuie să laşi nişte proiecte, chiar dacă ţi le laşi tu - ţie. Din această perspectivă, cred că deosebit de importantă a fost terminarea lucrărilor în Centrul Istoric, acolo unde s-a desfăşurat proiectul împreună cu Consiliul Judeţean, care a finalizat şi o serie de clădiri de importanţă istorică şi arhitectonică deosebită şi, de asemenea, lucrările în cartierele Chercea şi Radu Negru, unde tergiversările firmei Athena deveniseră proverbiale. Cu toate greutăţile întâmpinate, au fost finalizate lucrările la Staţia de Epurare. Aici a fost, dacă vreţi, şi un succes personal, pentru că nu vreau să repet toată istoria şi toate implicaţiile pe care le-ar fi avut un eşec în acest proiect. Am obţinut finanţarea şi am început două lucrări care, ca şi proiect, (Dorobanţi) sau ca studiu de fezabilitate (Griviţa) existau. Şi vă pot spune că noi putem avea proiecte şi idei, dar important este să existe finanţarea respectivă. Şi acesta este unul din meritele actualei administraţii - obţinerea banilor. După cum ştiţi, strada Griviţei a fost finalizată şi cu toate greutăţile pe care le-am întâmpinat şi care vor mai fi, se prezintă ca o stradă modernă, care preia un volum important de trafic. Dorobanţiul este în lucru, iar aici sunt, după cum ştiţi, destule probleme, dar eu vă asigur că le vom rezolva şi vom avea cu certitudine unul dintre cele mai moderne bulevarde din regiune. Am realizat proiecte, am obţinut finanţarea pentru Calea Călăraşilor, Calea Galaţi, Esplanada, platoul pietonal, Teatrul «Maria Filotti», parcul Monument, monitorizarea video, căminul de bătrâni etc., care se afla în lucru în diverse stadii, dar şi pentru şase şcoli care s-au finalizat deja. Prin înfiinţarea unui parc în cartierul Lacu Dulce a crescut suprafaţa de spaţiu verde din municipiu cu circa 4 ha. Imaginea judeţului Brăila a fost promovată la nivel naţional, după o perioadă destul de lungă, printr-un proiect care a pus în valoare lăcaşele de cult, ansamblul arhitectural din zona istorică a oraşului, obiceiurile şi tradiţiile comunităţilor minoritare conlocuitoare, dar şi aria protejată - Insula Mică a Brăilei, mai puţin cunoscută pentru mediul turistic naţional şi nu numai. Mai pot aminti că au fost date în folosinţă peste 300 de apartamente în sistem ANL sau locuinţe sociale. Iar împreună cu Consiliul Judeţean am pornit un important proiect la nivel judeţean, lucrările de introducere - extindere a reţelei de canalizare şi apă curentă în cartierele municipiului: Lacu Dulce, Chercea, Brăiliţa, Pisc, Radu Negru, Clony, o dorinţă mai veche şi mereu prezentă în solicitările cetăţenilor noştri. Sunt şi alte lucruri de spus, dar aş încheia menţionând că acum, după ce am finalizat 14 proiecte, în portofoliul de proiecte al municipalităţii sunt 31 de proiecte: 11 în implementare, unul în precontractare, 9 în evaluare, 10 proiecte de oportunităţi. Probabil, cel mai semnificativ ca valoare şi importanţă este proiectul depus la nivel judeţean în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu, în care Consiliul Judeţean şi Primăria sunt principalii beneficiari împreună cu alte unităţi administrativ teritoriale (Ianca, Chiscani, Vădeni etc.)
"De fiecare dată, constructorii încearcă să tragă de timp"
- Brăila este în al doilea an de şantier general. Principalele artere sunt în lucru, anumite termene sunt depăşite, probleme nu contenesc să apară nici pe şantierele deja închise - tasările de pe Griviţei sunt un exemplu în acest sens, la fel ca şi deteriorarea bordurilor de pe B-dul Cuza ori Comuna din Paris. Un alt exemplu este podul de la Brăiliţa, care a fost blocat din nou după o scurtă perioadă în care a fost deschis circulaţiei. Când preconizaţi că se va putea circula din nou pe şoselele oraşului şi când credeţi că vor circula din nou tramvaiele?
- Există termene asumate prin contractele de lucrări. De fiecare dată constructorii încearcă să tragă de timp, deşi, sincer, eu nu îi înţeleg, pentru că sunt plătiţi la lucrare, şi nu la timpul în care ei o execută. Mai mult, pentru fiecare zi întârziere, ei plătesc penalităţi.
Ceea ce vă pot spune este că termenul pentru Calea Călăraşilor şi pentru Calea Galaţi cu podul rutier spre Vidin - Brăiliţa este iunie, iar pentru platoul din faţa Palatului Administrativ, luna mai. Sunt cele mai apropiate termene, iar dacă deblocăm Bariera Călăraşilor şi trecerea în Vidin - Brăiliţa, lucrurile se vor simplifica. Reluarea transportului cu tramvaiul este corelată cu finalizarea acestor lucrări. Transportul public se va îmbunătăţi şi odată cu achiziţionarea a 10 autobuze noi, procedură care, din păcate, a fost întârziată, depinzând de întreaga birocraţie ce influenţează negativ regimul achiziţiilor.
- Se întâmplă să circul uneori cu microbuzul, aşa că vă pot face un reproş din punctul de vedere al călătorului. Modificarea traseelor microbuzelor - pe care eu o pun pe seama unei atitudini protecţioniste a municipalităţii pentru societatea de transport la care aceasta e acţionar - mă face să pierd, în medie, jumătate de oră în plus pe aşa numitele străzi ale urbei. Aveţi un plan pentru rezolvarea problemelor din transportul public?
- Odată cu finalizarea lucrărilor pe arterele principale ale oraşului şi transportul public, cel efectuat de Braicar şi cel cu microbuzele şi tramvaiele se va îmbunătăţi. Trebuie însă să se înţeleagă că intenţia noastră este aceea de a asigura accesul la transportul public a cât mai multor cetăţeni. Unii sunt multumiţi că ajunge şi pe strada lor un mijloc de transport, alţii că s-au prelungit, s-au modificat traseele, iar alţii, nu. Eu vă reamintesc că am discutat, aţi publicat şi dumneavoastră, au fost afişate pe site, etc., timp de mai bine de un an aceste trasee noi. Realitatea ne arată că tot timpul poate fi îmbunătăţit acest serviciu. De aceea am cerut ca timp de 3 luni să se monitorizeze această activitate, să se adune toate sugestiile, reclamaţiile, observaţiile şi după o analiză serioasă, având în vedere şi finalizarea lucrărilor pe străzi, să intrăm în CLM cu eventualele modificări ce se impun.
"Am depăşit din nou 100 miliarde lei datoria către furnizorul de gaze"
- Omul gospodar îşi face iarna car şi vara sanie... Se vorbeşte tot mai des despre falimentul iminent al societăţii de termoficare, SC CET SA, dar şi despre intenţiile unui investitor privat de a se implica în acest serviciu. Care este strategia în domeniu pentru iarna 2012 - 2013?
- Ceea ce pot să vă asigur este că şi în iarna 2012 - 2013, cetăţenii Brăilei care sunt racordaţi la sistemul centralizat de încălzire vor beneficia de acest serviciu, cu observaţia că fiecare dintre aceştia şi asociaţiile de proprietari respective să înţeleagă că serviciul respectiv, ca şi electricitatea, gazul metan, telefonul etc, trebuie plătit la timp, pentru că am depăşit din nou 100 miliarde lei datoria către furnizorul de gaze, în condiţiile în care, după cum ştiţi, CLM a aprobat o subvenţie de 45% a costului gigacaloriei, iar la nivel naţional s-au primit, de asemenea, subvenţii în funcţie de veniturile realizate. CLM a aprobat strategia şi o serie de demersuri ce trebuie făcute pentru aceasta. Noi am afişat pe site-ul Primăriei intenţia de a realiza un parteneriat public-privat în acest sens. Deşi există interes pentru această formă de colaborare, deocamdată din punct de vedere legislativ există încă probleme la nivel naţional, şi de mai multă vreme, aproape un an, lucrurile sunt blocate. Am exprimat atunci şi opţiunea pentru concesionarea acestui serviciu, fie în totalitate - producţie plus distribuţie, fie numai pentru producţie. Sunt elaborate caietele de sarcini şi vom vedea cum se face în realitate trecerea de la intenţii exprimate de mai multe firme, la fapte. Pentru că, de exemplu, există opţiunea pentru microcentralele de cvartal, relativ uşor de montat şi care să producă în cogenerare energie electrică şi energie termică, pentru a conduce la o mai mare flexibilitate şi la un cost mai scăzut al gigacaloriei. Sau despre montarea unor motoare termice, care împreună cu CAF-ul existent să asigure necesarul, inclusiv în perioadele de vârf iarna. De asemenea, ne menţinem opţiunea de a intra într-un Program Naţional de Investiţii care vizează modernizarea centralelor termice în perioada 2013 -2015.
În orice caz, în această vară va trebui să facem la CET lucrările de reparaţii, întreţinere, achiziţionarea cotei de gaz necesară funcţionării etc., astfel încât CET să poată furniza serviciul respectiv. Şi dacă vor exista formule alternative, fezabile, atunci CLM le va analiza şi va decide.
- Cotidianul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a demarat o campanie de "ecologizare" a confruntării politice în timpul campaniei electorale. Se numeşte "Bătălia pe proiecte" şi le propune candidaţilor dezbateri axate pe proiecte clare. Termenul limită este 1 mai, însă aş vrea să anticipăm un pic lucrurile. Care este principalul proiect pe care vi-l propuneţi, în cazul în care veţi câştiga un nou mandat?
- Dacă aveţi în vedere cele spuse puţin mai înainte, vă daţi seama că îmi este greu acum să aleg unul din proiectele cu totul noi pentru mandatul viitor. Despre multe din ele am mai vorbit. În orice caz, va fi vorba de un plan integrat, iar în 2008 am spus că dacă voi fi ales, voi cere brăilenilor votul şi pentru al doilea mandat, tocmai pentru a realiza un program mai amplu, dar repet, integrat. Doresc să propun brăilenilor şi CLM realizarea unui "inel" de trafic în oraş, care înseamnă reabilitarea Căii Călăraşilor de la Piaţa Independenţei prin Piaţa Traian şi Calea Galaţi până la intersecţia cu Dorobanţi şi care să vină în completarea lucrărilor pe care le facem acum pe Dorobanţi şi Călăraşi. Doresc să continuăm investiţiile în locuinţe în Lacu Dulce, să revigorăm faleza şi turismul pe Dunăre, să începem investiţiile în spaţiile cazărmii preluate de la Ministerul Apărării, să aducem modernizări în Spitalul Sf. Pantelimon şi multe altele. Cred că toate acestea pot aduce şi locuri de muncă, răspunzând în primul rând dorinţei brăilenilor izvorată din realitatea, deloc plăcută a acestui moment. Vom răspunde acestei dorinţe şi prin punerea în valoare a Parcului Industrial din Zona Liberă. După multe dispute la nivel naţional, el a trecut în patrimoniul CLM şi putem investi în diferite formule aici. Este un proiect complex. El există, l-am actualizat ca oportunităţi pe care le poate oferi şi are un montaj financiar pe o fişă de proiect. Am avut mai multe discuţii inclusiv la nivel naţional şi al Consiliului Judeţean. Este un proiect în care cred şi care va aduce mai multe locuri de muncă: de la muncitori, până la specialişti cu înaltă calificare în diverse domenii. Repet, sunt multe proiecte. Vor fi şi mai multe după dezbaterea pe care dumneavoastră aţi lansat-o şi eu cred că împreună cu ceilalţi competitori, cu membrii viitorului Consiliului Local Municipal, dar mai ales cu brăilenii, vom găsi cele mai bune căi pentru a le realiza.
"Înţelegerea în USL este de a păstra un viceprimar de la PSD şi unul de la PNL"
- Aş vrea să revenim un pic în zona politicului şi să vă întreb cum au mers înţelegerile dintre PSD şi PNL. Punctual, în cazul în care veţi câştiga alegerile pentru Primărie, se va păstra actuala configuraţie la nivelul viceprimarilor (unul de la PSD, celălalt de la PNL) sau sunt luate în calcul şi alte formule?
- Aşa cum aţi scris de mai multe ori şi dumneavoastră, au fost mai multe runde de discuţii în încercarea de a armoniza lucrurile, opiniile, orgoliile fiecăruia dintre noi. Nu în toate localităţile ne-am înţeles de prima dată. Au fost discuţii, mai ales acolo unde şi PSD şi PNL, dar şi PC au organizaţii mai puternice sau oameni mai bine situaţi în sondaje. Eu spun că în final am găsit cele mai bune soluţii pentru ca reprezentanţii USL, candidând împreună sau separat, să câştige cât mai multe voturi şi sunt convins că votul cetăţenilor va arăta că am judecat bine pentru Brăila şi brăileni. Pentru municipiu, înţelegerea în USL este de a păstra aceeaşi configuraţie, respectiv cu un viceprimar de la PSD şi unul de la PNL.