Aur şi bronz pentru Cosmin Nedelcu la naţionalele de şah | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Aur şi bronz pentru Cosmin Nedelcu la naţionalele de şah

• şahistul pregătit de Ionel Balcan a cucerit titlul naţional la şah blitz şi bronzul la şah clasic, la băieţi - 12 ani • toţi cei 11 reprezentanţi ai clubului brăilean şi-au îndeplinit obiectivele

 

La ediţia din acest an a Campionatului Naţional de şah pentru copii şi juniori, competiţie organizată în staţiunea Călimăneşti – Căciulata, la care au participat 590 de şahişti, clubul brăilean “Orizont 64” a prezentat la start 11 sportivi şi a cucerit două medalii, ambele fiind obţinute de Cosmin Nedelcu.

Candidat maestru în şah, Nedelcu a cucerit medalia de bronz la şah clasic şi aurul la şah blitz, ambele în competiţia copiilor de 12 ani. Pregătit de candidat maestru în şah, Ionel Balcan, Nedelcu s-a clasat pe locul al treilea la şah clasic, unde a obţinut 7 puncte, din 9 posibile. Brăileanul a încheiat neînvins acest turneu la care au participat 100 de şahişti. Cosmin Nedelcu s-a aliniat şi la startul turneului de şah blitz, unde au concurat 92 de sportivi, iar după un traseu foarte bun a realizat 7 puncte şi jumătate din 9 posibile şi neînvins, a cucerit medalia de aur şi implicit titlul naţional la categoria de vârstă copii 12 ani. La şah rapid brăileanul s-a clasat între primii 20 de sportivi.

La băieţi 8 ani Alexandru Radu a ocupat locul al şaselea la şah rapid, cu 6 puncte şi jumătate din 9 posibile. Radu a ratat medalia de bronz în runda a 8-a când a fost învins de campionul naţional de la şah clasic, Darius Torok, sportiv pe care brăileanul de la Orizont 64 l-a învins apoi la şah blitz. La şah clasic  Alexandru Radu s-a clasat în intervalul locurilor 9-15 din 86 de jucători prezenţi la startul acestei secţiuni.Tot la această categorie de vârstă, Alexandru Furfurică s-a clasat în intervalul locurilor 16-19, la şah blitz din 74 de participanţi.

La băieţi - 10 ani, Matei Grigore a încheiat turneul de şah rapid cu plus 1.

În concursul băieţilor de 12 ani, debutant la o fianlă naţională, Andreas Alexandrou şi-a adăugat în cont la şah clasic şi şah rapid 74 şi respectiv 78 de puncte Elo. La băieţi - 14 ani, Victor Dumbravă s-a clasat în intervalul locurilor 16-20 la şah blitz. Şi tot la această categorie de vârstă, debutantul Cosmin Chiriac şi-a trecut în cont puncte Elo la şah clasic şi la şah rapid.

Evoluţii meritorii au avut Iannis Roşioru un sportiv debutant de doar 6 ani, Ştefan Stoian şi David Brăescu.

“Nedelcu a obţinut rezultate foarte bune, dar şi pe ansablu palmaresul clubului Orizont 64 Brăila la aceste finale a fost unul în concordanţă cu munca depusă de copii. Sperăm ca Nedelcu să joace la fel de bine şi la Campionatul European de şah, rapid, blitz şi dezlegări care va avea loc în perioada 31 iulie – 6 august la Oradea”, ne-a declarat Ionel Balcan, vicepreşedintele clubului Orizont 64.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro