Au traversat pe unde au avut chef şi-au primit amendă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Au traversat pe unde au avut chef şi-au primit amendă

• miercuri, poliţiştii au stat la pândă pe şosele şi i-au urmărit pe cei care trec strada neregulamentar • 123 au fost arşi la buzunar

 

Pietonii continuă să se aventureze în traversări neregulamentare, fără a se gândi la riscuri. Miercuri, poliţiştii i-au pândit şi nu i-au iertat. Nici pe ei, dar nici pe şoferii care nu acordau prioritate pietonilor corecţi.

Între orele 10.00-18.00, poliţiştii de la rutieră, sprijiniţi de poliţişti pentru acţiuni speciale, au acţionat pe raza municipiului, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră şi fluidizarea traficului. Siguranţa pietonilor a constituit una dintre priorităţi. Pe timpul acţiunii, au fost constatate 163 de abateri, pentru care s-au aplicat sancţiuni în valoare totală de 16.250 lei. Dintre amenzi, 123 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor legale de către pietoni. Alte 6 s-au dat pentru neacordarea priorităţii acestora de către conducătorii auto. De asemenea, poliţiştii au reţinut 9 permise de conducere, dintre care 6 pentru neacordare prioritate pietoni şi 2 pentru nerespectarea semnificaţiei culorii semaforului electric. S-au retras şi 4 certificate de înmatriculare, 3 pentru defecţiuni tehnice ale autoturismelor şi unul pentru lipsă asigurare de răspundere civilă (RCA).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro