• doi bărbaţi care au furat 42 de stâlpi din fier, de pe un câmp de lângă oraşul Ianca, înainte de Crăciun, au fost prinşi de poliţişti • ei sunt cercetaţi penal pentru furt
Parazăpezi prădate de hoţi. În cursul zilei de 3 ianuarie, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Ianca i-au identificat pe doi bărbaţi, în vârstă de 36 şi 37 de ani, primul domiciliat în judeţul Brăila, iar cel de al doilea în judeţul Vrancea. Cei doi sunt bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt. În fapt, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 2018, bărbaţii au sustras 42 de stâlpi din fier striat de la parazăpezi de pe câmpul oraşului Ianca.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.