* Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brăila a primit vaccinurile antigripale și pentru imunizarea persoanelor de peste 18 ani * pentru a se evita supraaglomerarea la nivelul DSP-urilor, conducerea instituției din Brăila spune că serurile sunt repartizate în cantități mai mici, dar în mai multe tranșe
Campania de imunizarea antigripală continuă la Brăila cu vaccinarea populației de peste 18 ani. Asta după ce în județul nostru a sosit o nouă tranșă de vaccin antigripal destinată adulților, cu prioritate pentru persoanele vulnerabile și pentru vârstnici. Este vorba despre o cantitate de 3.640 de doze, care se vor distribui unităților sanitare și medicilor de familie care au solicitat acest ser, la începutul anului. Potrivit conducerii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brăila, următoarea tranșă de ser antigripal va sosi la Brăila la începutul lunii noiembrie, dar nu se cunoaște încă despre ce cantitate este vorba. Cert este că pentru tranșa a doua, la nivel național sunt disponibile, în total, 700.000 de doze.
La Brăila, dozele de vaccin antigripal solicitate, în total, de către DSP au fost în număr 43.925, mai puține cu 4000 față de anul trecut.
Amintim că, săptămâna trecută, DSP Brăila a mai primit de la Ministerul Sănătății încă 5.460 de doze de ser antigripal pentru bebelușii de 6 luni, copiii și adolescenții până în 18 ani inclusiv. Acestea au fost repartizate în cantități aproximativ egale la 140 de medici de familie din Brăila.