* o persoană a ajuns la UPU, cu arsuri la nivelul membrelor superioare * pompierii intervin cu cinci autospeciale de stingere
Două case din satul Vărsătura au luat foc în această seară, arzând generalizat, în timp ce la o a treia incendiul s-a extins doar la nivelul acoperișului. Suprafata afectată se întinde pe circa 700 - 800 metri pătrați, după cum informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila. Proprietarul locuintei de unde a izbucnit incendiuș a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Brăila, cu arsuri la nivelul membrelor superioare.
Pompierii au sosit la locul intervenției cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La locul incendiului a sosit și o ambulanta SAJ tip C petru eventualitatea altor victime.
La ora 20.00, incendiul a fost localizat, eliminându-se pericolul propagării la alte locuințe. În sprijinul echipajelor de intervenție a venit și o autospecială de stingere de la Ianca.