Au fost stabiliţi câştigătorii “Trofeului Dunării de Jos” la şah blitz | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Au fost stabiliţi câştigătorii “Trofeului Dunării de Jos” la şah blitz

• competiţia a fost organizată de DJST Brăila şi clubul Orizont 64 • toţi participanţii au primit cupe, medalii, diplome şi ciocolată

 

Pe 24 şi 25 februarie clubul Orizont 64 a organizat “Trofeul Dunării de Jos” la şah blitz, competiţie rezervată copiilor şi juniorilor, la startul căreia s-au aliniat 70 de şahişti cu vârste cuprinse între 4 şi 16 ani. Competiţia care s-a desfăşurat în sistem turneu şi sistem eliminatoriu, fiecare şahist având la dispoziţie câte 5 minute, a fost arbitrată de Ionel Balcan, candidat maestru în şah şi vicepreşedinte al clubului organizator.

Turneul şahiştilor avansaţi a fost câştigat de Victor Dumbravă care a totalizat 10 puncte din 11 posibile, la fel ca şi Cosmin Nedelcu, însă în stabilirea ierarhiei finale s-a ţinut cont de victoriile directe. Pe locul al treilea s-a clasat Cosmin Chiriac, iar pe al patrulea, Laurian Drăghici. Menţiuni la această secţiune a turneului au primit Maria Dimache şi Ştefan Stoian. La turneul B avansaţi, primele trei locuri au fost ocupate în ordine de Ştefan Udilescu, Mihai Vaju, Livia Zgârcitu, iar turneul de fete a fost câştigat de Bianca Ionescu. Un alt jucător valoros al clubului brăilean, Grigore Matei s-a impus în turneul C, el fiind urmat în clasament de Eduard Terzea şi Ştefan Codrescu. La fete s-a impus Andreea Sighinaş iar în posesia menţiunilor au intrat Octavian Stănescu, Alexandru Ciupercă şi Andrei Mocanu.

Turneul D a fost câştigat de Alexandru Radu, el fiind urmat de Alexandru Furfurică şi Gabriel Şişu şi, tot la această secţiune, au primit menţiuni Mihai Dănuţ, Cristian Giurgiu, Mario Almito, Mihuţ Jorescu şi Mihai Axinte. La ultima secţiune ordinea în clasament a fost următoarea: 1 Rebeca Stoian, 2 Ştefan Atanasie, 3 Maria Pirpilii. A fost premiată şi cea mai tânără concurentă Timeea Maria, de doar 4 ani şi 4 luni. De asemenea, organizatorii au mai acordat menţiuni următorilor copii, Ioana Rania, Andrei Voicilă, Sara Radu, Maria Iorga.

“A fost o competiţie de şah blitz reuşită şi, implicit, un bun prilej pentru sportivii noştri de la grupele de performanţă de a se pregăti în vederea finalelor Campionatului Naţional de şah pentru copii şi juniori care va avea loc între 26 martie şi 6 aprilie în staţiunea Călimăneşti – Căciulata”, a declarat Ionel Balcan, vicepreşedinele clubului Orizont 64.

Festivitatea de premiere a fost oficiată de Gabriel Şişu şi Ionel Balcan, preşedintele şi respectiv vicepreşedintele clubului Orizont 64. Toţi paricipanţii au primit cupe, medalii, diplome şi ciocolată din parte organizatorilor acestui turneu, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Brăila şi clubul Orizont 64 Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro