• Cosmin Nedelcu s-a impus în cel mai puternic turneu • Victor Dumbravă a câştigat turneul B • primii trei clasaţi au primit diplome, cupe, medalii, dulciuri, dar şi premii în bani
La ediţia a 17-a a “Festivalului şahului brăilean”, competiţie organizată în perioada 16 septembrie – 8 octombrie, la sediul TSD, de Orizont 64 şi finanţată de către Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport au participat 55 de copii şi juniori cu vârste între 4 şi 14 ani, băieţi şi fete. S-a jucat în fiecare weekend pe categorii de vârstă şi nivel de pregătire, iar la finalul turneelor pe criterii valorice au fost desemnaţi câştigătorii. Cel mai interesant turneu a fost cel al avansaţilor, iar la această secţiune s-a impus Cosmin Nedelcu, acesta fiind urmat de Andrei Chiriac şi Maria Dimache. Tot la finalul acestui turneu Laurian Drăghici a câştigat primul loc la băieţi 10-12 ani. La turneul B avansaţi podiumul a fost ocupat în ordine de Victor Dumbravă, Robert Calistru, Andrei Cristian şi tot aici Andreas Alexandrou a câştiga primul loc la băieţi 8-10 ani.
Primii trei clasaţi au primit diplome, cupe, medalii, dulciuri dar şi premii în bani din partea organizatorilor, festivitstea de premiere fiind oficiată de deputatul Emilia Meiroşu, Petru Gojan şi Ionel Balcan, vicepreşedintele clubului Orizont 64, cel care a fost şi arbitrul competiţiei.
“Sperăm ca în 2018 să organizăm acest turneu, pe baza unui proiect, la nivel internaţional. A fost o competiţie reuşită, cu premii frumoase şi le mulţumesc pe această cale celor care s-au implicat în buna desfăşurare a ediţiei a 17-a a “Festivalului şahului brăilean”, ne-a declarat Ionel Balcan, vicepreşedintele clubului Orizont 64.
Câştigătorii pe criterii valorice:
Turneul C: 1 David Brăescu, 2 Ştefan Zmadu, Răzvan Neculai şi Andrei Broască, 3 Rareş Cojocaru. La fete 8 ani s-a impus Bianca Ionescu.
Turneul D: Locuri I pe categorii de vârstă: Iannis Roşioru, Eduard Terzea, Alex Furfurică, Ştefan Atanasie, Ioana Rania, Rebeca Stoian.
Turneul E – locuri I pe categorii de vârstă: Alex Radu, Ştefan Codrescu.
Turneul F - locuri I: Rareş Ioan, Andreea Sighinaş, locuri II: Alesia Maria, Gabriel Paul, locuri III: Andreea Novac, Claudiu Ciupercă.
Menţiuni au primit Robert David, Matei Căpăţână, Luca Fertu, Cristi Giurgiu, Gabriel Mocanu, Octavian Ciolacu, Alex Ciupercă, Tiberiu Fertu, Andrei Purice, Mihai Vâju, Ştefan Ulidescu,Mihai Asiminei.