Deşi ziua Sfântului Andrei a dat startul sărbătorilor de iarnă, atmosfera acestora nu se simte pe deplin în oraş. În pieţe, comercianţii nu se grăbesc să scoată la vânzare ornamentele de Crăciun. Pe nicio tarabă nu există încă vreun globuleţ sau instalaţie pentru pomul de iarnă.
În Piaţa Mare, găseşti câteva bucheţele de vâsc la 1 leu, plantă pe care oamenii o pun deasupra uşii de la intrare în noaptea de Revelion, în credinţa că anul viitor va fi mai bogat din toate perspectivele. Nici în celelalte pieţe, cum ar fi Concordia sau Microhala din Obor, nu găseşti podoabe pentru pom, ci doar haine groase, căciuli, legume şi fructe. O explicaţie ar fi aceea că supermarket-urile dau tonul în această privinţă.
Brazii naturali de Crăciun nu au întârziat să apară. Aceştia se găsesc în Piaţa Mare şi vis-a-vis de Piaţa Concordia. Preţurile încep de la 120 de lei pentru brazii româneşti, 150 lei pentru cei olandezi şi cresc odată cu înălţimea lor. Cel mai mic brad are 1,60 metri, iar cei mai mari ajung şi la 3 metri. Însă, oamenii nu se înghesuie să-i cumpere încă.
Bulevardele şi străzile importante din Brăila au fost împodobite cu instalaţii. În faţa Primăriei nu există niciun brad, aşa cum ne-au obişnuit autorităţile locale să vedem în fiecare an. Doar faţada Palatului Administrativ îţi atrage atenţia prin miile de beculeţe atârnate de sus până jos.
În vitrinele magazinelor din Centrul Vechi, printre manechinele expuse sau alte produse, se găsesc câteva instalaţii ori alte ornamente.