Mergi la conţinutul principal

Atletic a câştigat "Cupa Promenada"

Într-o companie selectă, echipa de fotbal a clubului brăilean Atletic a făcut o figură frumoasă săptămâna trecută, la Focşani, şi s-a numărat printre laureatele ediţiei a II-a a Cupei Promenada.

În primul meci, Atletic s-a impus cu 3-1 în partida cu Oţelul Galaţi, Enache, Mihai şi Milea marcând pentru învingători, iar în cel de-al doilea joc elevii lui Adrian Baldovin au învins cu 4-2 Ceahlăul Piatra Neamţ.

Tot în prima zi a competiţiei, formaţia brăileană a mai repurtat un succes categoric, 6-1, în disputa cu CSS Târgovişte. Jucătorul partidei a fost Mădălin Enache, autor a 5 goluri, cel de-al şaselea fiind înscris de Manole.

Duminică dimineaţă, în ultimul meci din grupă, Atletic a câştigat cu 1-0 disputa cu Sportul Studenţesc, graţie reuşitei lui Milea, şi cu maximum de puncte formaţia brăileană a disputat finala turneului în compania echipei Şoimii Buzău.

15atlet1 Mădălin Enache a fost cel mai bun marcator Buzoienii au condus cu 1-0, însă, în repriza a doua, Atletic a reuşit să egaleze, 1-1, şi să ducă meciul în prelungiri. Cum şi după repriza a treia scorul a rămas nedecis, s-a trecut la executarea loviturilor de departajare. Enache, Manole şi Simion au marcat şi brăilenii au câştigat finala competiţiei rezervate categoriei de vârstă copii născuţi în anul 2000.

Atletic a mai primit două premii speciale, titlul de golgeter, care i-a fost acordat lui Mădălin Enache, autor a 9 goluri, iar Adrian Baldovin a fost considerat cel mai bun antrenor.

"Copiii au fost la înălţime şi îi felicit pentru atitudinea lor. A fost o finală de infarct, în care ei au dat dovadă de stăpânire de sine şi cred că, deja, s-a format un nucleu de jucători care, pe viitor, vor avea un cuvânt de spus în fotbalul juvenil brăilean", a declarat Adrian Baldovin.

La acest turneu, Atletic a rulat următorul lot de jucători: Ştefan Dediu, Răzvan Ţapu, Cătălin Milea, Auraş Mihai, Adrian Mandae, Mădălin Enache, Alexandru Mandae, Lili Sălceanu, Dragoş Sasu, Paul Negoiţă, Mihnea Iancu, Andrei Simion.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro