La această competiţie juvenilă cele mai bune rezultate le-a obţinut, la individual, Cristian Moruz, care a câştigat proba de 90 m garduri, precum şi săritura în lungime, cu o performanţă de 6,58 m.
Alţi trei colegi de-ai lui au ocupat locuri bune, Adrian Boldeanu încheind cursa pe poziţia a patra, Robert Oaie pe a cincea, iar Silviu Ivan trecând al şaptelea linia de sosire.
Tot pe locul întâi s-a clasat şi ştafeta de 4X100 m a băieţilor, care i-a avut în componenţă pe Adrian Boldeanu, Claudiu Şerban, Cosmin Chioibaşu şi Cătălin Dicianu.
În probele individuale, Raluca Muşat a încheiat cursa de 80 m garduri pe locul al cincilea, poziţie pe care s-a clasat şi Silviu Ivan la 300 m.
O evoluţie promiţătoare a avut-o şi Ştefan Brana, care a ocupat locul al cincilea la săritura în lungime.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.