Compania POLO Motorrad und Sportswear GmbH este unul dintre cei mai mari distribuitori europeni de echipamente pentru motociclişti, căşti, piese şi unelte moto.
Sesiunea foto are loc, în cea mai mare parte, pe cele două drumuri binecunoscute, Transalpina şi Transfăgărăşan, dar ne vom îndrepta inclusiv spre micile sate din judeţul Sibiu şi Centrul Istoric Sibiu, informeaza "ora de sibiu".
"Ideea este să realizăm un portret al ţării pentru clienţii noştri şi să prezentăm România ca un loc ce trebuie văzut în următoarea lor călătorie pe motocicletă. Întotdeauna luăm contact cu oamenii din zonă şi realizăm filmări pe drumuri sau în locaţii cunoscute, astfel încât materialul vizual să fie cât mai autentic posibil", spun cei de la Polo Mottorad.
Program:
Transalpina (DN 67C): 30 august, 10:00-19:00, km 42,00 - 44,00, zona „Pasul Urdele"
Transfăgărăşan (DN 7C): 31 august
09:00-15:00, km 112,00 - 114,00, zona „Cascada Capra"
15:00-19:00, km 118,00 - 120,00, zona „Bâlea"
Toate restricţiile se realizează astfel: sesiuni de filmare de 20 de minute cu pauze de 20 de minute pentru trecerea vehiculelor.
Închiderea drumurilor se realizează cu respectarea normelor metodologice în vigoare, cu avizul Secţiilor Drumuri Naţionale din fiecare judeţ, acordul CNADNR şi îndrumarea poliţiei.