Atenție la căpușe! Au apărut primele cazuri de înțepături | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Atenție la căpușe! Au apărut primele cazuri de înțepături

deocamdată, doar trei persoane înțepate au cerut ajutorul medicilor din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brăila, însă mare atenție, pentru că sezonul cald este abia la început • dacă sesizați o astfel de înțepătură, medicii vă recomandă să vă prezentați, cât mai repede, fie la camera de gardă, UPU sau direct în cadrul secției de Boli infecțioase a SCJU Brăila, pentru extragerea promptă a insectei, dar și pentru a primi recomandări privind profilaxia cu antibiotic și indicații pentru investigații suplimentare

 

La Brăila, odată cu creșterea temperaturilor au apărut și primele cazuri de înțepături de căpușe. Deocamdată, doar trei persoane înțepate au cerut ajutorul medicilor din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brăila, conform datelor puse la dispoziție de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brăila, însă mare atenție, pentru că sezonul cald este abia la început!

”Miercuri, 3 mai, secția de Boli infecțioase a raportat trei cazuri cu înțepături de căpușe, respectiv două persoane care s-au prezentat la medic în data de 30 aprilie și o persoană care s-a prezentat pe 2 mai”, a transmis pentru cotidianul ”Obiectiv-Vocea Brăilei”, directorul DSP Brăila, Gabriel Ciochină.

În general, medicii recomandă persoanelor care prezintă mușcătură de căpușă să se prezinte cât mai repede, fie la cameră de gardă, la UPU sau direct în cadrul secției de Boli infecțioase a SCJU Brăila pentru a extragerea acestor insecte parazite, dar și pentru a primi recomandări privind profilaxia cu antibiotic și indicații pentru investigații suplimentare.

Specialiștii din cadrul secțiilor de Boli infecțioase spun că este foarte important să îndepărtăm căpușa în primele 24 de ore, dar nu singuri, ci cu ajutorul unui medic pentru a extrage complet insecta. În caz contrar, există riscul dezvoltării bolii Lyme, o boală cauzată de bacteria numită Borrelia burgdorferi, care se transmite la oameni atunci când aceștia sunt mușcați de o căpușă infectată. Pentru a infecta organismul unui om sau al unui animal, de regulă, căpușa trebuie să fie atașată pe pielea gazdei de la 24 până la 48 de ore, pentru că este vorba despre un parazit extern care se hrănește cu sângele corpului gazdă (om sau animale). Aceste înțepături, nedepistate la timp, pot da naștere unor maladii extrem de periculoase pentru om care pot duce la paralizii faciale, meningită și chiar deces.
Pentru a preîntâmpina astfel de cazuri, medicii îi sfătuiesc pe brăileni să se îmbrace cu haine deschise la culoare, să folosească repelenți și să evite zonele cu multă verdeață. În acest context, reprezentanții Serviciului de Utilitate Publică de Administrare și Gospodărire Locală (SUPAGL) din cadrul Primăriei Municipiului Brăila au anunțat startul campaniei de dezinsecție a parcurilor și a zonele de promenadă, încă din data de 27 aprilie, prin delarvare avio, pentru a evita răspândirea acestor insecte în spațiul verde.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro