"Atenţie, se cântă!", una dintre cele mai longevive emisiuni de la TVR | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Atenţie, se cântă!", una dintre cele mai longevive emisiuni de la TVR

Dintre acestea, unele au fost dedicate compozitorilor români, altele unor actori care cântă, iar altele copiilor. De asemenea, au fost preluate 14 gale de festivaluri, au fost realizate trei teledonuri, şapte ediţii speciale de Paşti, opt ediţii speciale de Crăciun şi două ediţii aniversare, cu numărul 100 şi 300. În cadrul emisiunii au fost prezentaţi 225 de solişti vocali şi 320 de membri ai mai multor trupe, cu vârste între 3 şi 15 ani. Au fost prezentate peste 2.000 de piese muzicale româneşti. Emisiunea a fost găzduită şi de mai multe oraşe: Craiova, Timişoara, Iaşi,
Brăila, Focşani, Mamaia, Năvodari şi Mangalia.

"Atenţie, se cântă!" a început pe 4 martie 2001, la iniţiativa Sandei Vişan, director al TVR2 şi a fost menţinută în anii următori de directorii Jana Gheorghiu şi Răzvan Nicolescu. Producătorii şi-au propus să prezinte numai prestaţii vocale live şi să promoveze cu preponderenţă un repertoriu muzical românesc, fără concesii  estetice făcute în favoarea unei "audienţe" obţinute în mod facil.

Pentru primii cinci ani, producătorul a fost Ştefan Mărăscu, iar moderator - Horia Moculescu, căruia, din martie 2006, i s-a alăturat şi actriţa Alexandra Velniciuc. Din vara anului 2006 producător este Ştefan Stănescu. În emisiune au mai fost invitaţi solişti de marcă: Gică Petrescu, Dan Spătaru, Laura Stoica, Corina Chiriac, Angela Similea, Marcel Pavel, Monica Anghel, Nicolae Niţescu, Mirabela Dauer, Cornel Constantiniu, Luminiţa Anghel, Gabriel Cotabiţă, Loredana, Constantin Drăghici, Mădălina Manole, Aurelian Temişan, Mihai Trăistariu, Sanda Ladoşi, Adrian Enache, Elena Cârstea, Daniel Iordăchioaie, Paula Seling, Alexandra Ungureanu, Elena Gheorghe, Narcisa Suciu, Analia Selis. Mai multe nume de rezonanţă internaţională s-au alăturat realizatorilor acestei emisiuni: Stelvio Cipriani - compozitorul muzicii filmului "Anonimul veneţian", Anne Louise Hansen, cea care a câştigat "Cerbul de Aur" în 1971, Lagaylia Frazier, Jojo á Gogo, Al Bano etc. Nenumărate grupuri vocal-instrumentale au fost şi ele în emisiune: Direcţia 5, VH2,  Mandinga, Bere Gratis, Gaz pe foc, Provincialii, Horia Brenciu, Talisman, Hara, Amicii. Emisiunea "Atenţie, se cântă!" a obţinut Premiul APTR 2008 pentru emisiuni muzicale şi Premiul "Confidenţial", acordat în cadrul unei emisiuni prezentate la Antena2.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro