Atenţie la proxeneţi! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Atenţie la proxeneţi!

Tot mai multe tinere, cu vârste cuprinse între 14 şi 25 de ani, pică în plasa traficanţilor de persoane care le atrag de obicei prin oferte de locuri de muncă bine plătite, în ţară sau peste hotare. Poliţiştii brăileni şi reprezentanţii Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Galaţi organizează activităţi de prevenire în judeţul Brăila, tocmai pentru a le ajuta pe tinere să se ferească de traficanţii de persoane.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila sprijină campania de prevenire "Victimă a traficului de persoane poti fi chiar TU!". Aceasta este realizată de Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane în cadrul proiectului "Prevention, Identification, Protection", finanţat prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse.Campania de prevenire se desfăşoară, în perioada iunie- septembrie 2014, sub sloganul "Nu te lăsa păcălită!" şi îşi propune creşterea gradului de informare a tinerei generaţii cu privire la riscurile asociate exploatării sexuale. "Analizele realizate de Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane în ceea ce priveşte victimele identificate în perioada calendaristică 2011- 2013 au indicat faptul că, în cazul exploatării sexuale, vulnerabilitatea cea mai crescută este în rândul tinerelor cu vârste cuprinse între 14 şi 25 de ani. Mai mult de jumătate dintre aceste victime sunt exploatate pe teritoriul ţării noastre. Recrutarea victimelor se realizează, de obicei, cu prilejul prezentării unei oferte de muncă. Recrutorul este de multe ori o persoană cunoscută sau chiar apropiată victimei", a precizat insp. principal Jenel Şogor,
purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro