În apropierea sărbătorilor, indivizii puşi pe furat stau la pândă, însă poliţiştii îi au în vizor. Pentru un Crăciun fără evenimente, zilele acestea, oamenii legii vor acţiona în zona hipermarketurilor, gărilor, aerogărilor, a pieţelor şi târgurilor, precum şi în alte locuri aglomerate. Poliţiştii de la structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigare a criminalităţii economice, transporturi şi cei din cadrul formaţiunii arme, explozivi şi substanţe periculoase acţionează pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente. "Se acţionează, în mod special, în zona hipermarketurilor şi a marilor magazine, precum şi în alte zone aglomerate în această perioadă. Activităţile vizează prevenirea furturilor de şi din autoturisme, din buzunare, poşete şi genţi, asigurarea unui trafic fluent şi respectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi prevenirea comiterii de fapte cu violenţă", a precizat agent principal Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Pentru sărbători de iarnă în siguranţă, brăilenii sunt sfătuiţi să îşi ia măsuri de precauţie, în mijloacele de transport să fie atenţi la persoanele care le dau târcoale, iar dacă se simt înconjuraţi de indivizi suspecţi, trebuie să schimbe locul. Poşeta sau bagajele trebuie ţinute în faţă, pentru a nu atrage atenţia hoţilor, iar banii ori telefonul mobil nu trebuie ţinute în buzunarul de la spate al pantalonilor. Brăilenii trebuie să aibă mare grijă şi atunci când se află la cumpărături, întrucât hoţii atacă în zone aglomerate. Şi atunci când folosesc cardurile şi scot sume de bani, brăilenii trebuie să fie atenţi la cei din jur, întrucât există riscul să fie urmăriţi de persoane decise să facă rost bani, prin orice metodă.