• poliţiştii recomandă şoferilor să circule cu atenţie şi să nu se aventureze în manevre riscante, întrucât în zilele următoare sunt anunţate ninsori şi viscol • şoferii nu trebuie să plece la drum fără plin de combustibil, lopată şi pături
Vremea nefavorabilă anunţată pentru zilele următoare, cu zăpadă şi vânt puternic, îi poate pune în dificultate pe şoferii porniţi la drum dacă nu îşi iau unele măsuri de siguranţă. Având în vedere că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare pentru judeţul Brăila, cu cod portocaliu de viscol, poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu este necesar.
Dacă este totuşi nevoie să plece, înainte de a porni la drum, brăilenii trebuie să se intereseze de starea drumurilor de pe traseul pe care urmează să-l parcurgă şi să îşi pregătească autovehiculul pentru călătorie (plinul de combustibil, lopată, sac cu nisip etc.). Pentru a-şi asigura o vizibilitate bună, şoferii trebuie să curăţe parbrizul, geamurile laterale şi luneta şi să verifice dacă sistemul de climatizare şi ştergătoarele de parbriz sunt în perfectă stare de funcţionare.
Şi viteza trebuie adaptată la condiţiile meteo şi de trafic, iar în trafic este recomandat să se păstreze o distanţă corespunzătoare între autovehicule, tocmai pentru a se evita accidentele. Anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
În cazul în care traficul rutier se va întrerupe din cauza zăpezii, poliţiştii îi sfătuiesc pe conducătorii auto să oprească autovehiculele în afara părţii carosabile, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină.