Începând cu 1 mai, şoferii care nu respectă regulile de circulaţie vor trebui să scoată mai mulţi bani din buzunar pentru plata amenzilor. Asta din cauza creşterii salariului minim pe economie, de la 1.050 lei/lună la 1.250 lei/lună, ceea ce a condus la majorarea amenzilor cu 20%.
Potrivit legii, sancţiunile contravenţionale se calculează pe baza sistemului punctelor-amendă, cumulat cu al punctelor de penalizare. Un punct-amendă reprezintă 10% din valoarea salariului minim brut, asta însemnând 125 de lei, faţă de 105 lei cât era până acum.
Punctele de amendă sunt structurate pe cinci clase de sancţiuni, de la 2 la 100, în funcţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă.
Pentru clasa I, penalizările variază de la 250 de lei la 375 de lei, pentru clasa a II-a de la 500 lei la 625 lei, pentru clasa a III-a de la 750 lei la 1.000 de lei, pentru clasa a IV-a de la 1.125 lei la 2.500 lei, iar pentru clasa a V-a de la 2.625 lei la 12.500 lei. Cea din urmă se aplică doar persoanelor juridice.
Cât vă costă "greşelile" în trafic
Şoferii care nu poartă centura de siguranţă, nu semnalizează schimbarea direcţiei de mers sau vorbesc la telefonul mobil în timp ce conduc vor plăti o amendă între 200-375 de lei.
Depăşirea vitezei legale cu 10-20 km/h vă costă 375 de lei.
Cei care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate şi semnalizate vor scoate din buzunar între 500 şi 650 de lei. Aceeaşi sumă o vor plăti şi cei care nu respectă culoarea roşie a semaforului.
Dacă aveţi permisul de conducere expirat nu vă urcaţi la volan, căci amenda ajunge până la 1.000 de lei.
Conducătorii care circulă cu vehicule ce nu corespund din punct de vedere tehnic sau I.T.P. expirat se vor alege cu o amendă de până la 2.500 de lei.
De asemenea, săvârşirea de către şoferi sau pasagerii acestora de gesturi obscene, proferarea de injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participanţilor la trafic, aruncarea, lăsarea ori abandonarea pe drumul public de obiecte, materiale, substanţe se va pedepsi cu sume cuprinse între 1.125 lei şi 2.500 lei.
Tot cu 2.500 lei se pedepseşte conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, asta pe lângă suspendarea permisului auto.
Dacă primiţi o amendă de circulaţie, aveţi la dispoziţie 48 de ore de la încheierea procesului verbal de constatare a unei contravenţii la regimul de circulaţie pe drumurile publice, pentru a plăti jumătate din cuantumul acesteia. După acest termen, plata amenzii se va face integral.