Polonia si statele baltice, foste comuniste, au prezentat simbata o declaratie prin care denunta cu vehementa Moscova si au solicitat partenerilor UE sa adopte masuri diplomatice decisive pentru a pune capat conflictului.
Tonul in majoritatea publicatiilor a fost antirus, fiind insotit de o senzatie de satisfactie ca Rusia "si-a aratat adevarata fata".
"Dupa bombele care au cazut peste orasele georgiene... speranta pentru un vecin normal in est a fost distrusa", comenteaza publicatia poloneza Dziennik.
"Cei care au avertizat ca Rusia este un partener imprevizibil au avut dreptate. (Rusia este, n.red.) condusa de ambitii neo-imperialiste si nu stie sa isi trateze vecinii, mai ales pe cei care au fost in sfera ei de influenta, ca pe niste parteneri", adauga publicatia.
UE a cerut luni Rusiei sa inceteze operatiunile militare impotriva Georgiei. Ministrii europeni de Externe urmeaza sa aiba miercuri o reuniune de urgenta pe marginea conflictului.
Multe voci din Europa Centrala au respins argumentele Moscovei potrivit carora ar incerca sa restabileasca pacea.
Rusia a asteptat un pretext pentru a invada intr-un mod similar interventiilor sovietice care urmareau mentinerea controlului Moscovei asupra Europei Centrale dupa cel de-al doilea razboi mondial, au declarat acestia.
"Practic, este vorba de doctrina Putin", a declarat Svante Cornell din cadrul Institutului pentru Politici de Securitate si Dezvoltare din Stockholm.
"Restabilirea controlului Rusiei asupra fostei Uniuni Sovietice, indiferent de ce vor acele tari, acesta este motivul pentru care (confruntarile din republica georgiana separatista Osetia de Sud, n.red.) amintesc atit de mult de episoadele din Praga din 1968 si Budapesta din 1956", a conchis Svante Cornell.
Ministrul ceh de externe Karel Schwarzenberg a comparat de asemenea atacul Rusiei din teritoriul georgian cu interventia singeroasa din 1968 care a urmarit impiedicarea Cehoslovaciei de a parasi orbita sovietica.
Sovieticii au folosit tancuri pentru a inabusi o revolta similara organizata in Ungaria in 1956, iar amenintarea unei interventii a planat asupra deciziei autoritatilor comuniste poloneze de a reprima miscarea Solidaritatea in 1981.
Amintirile dominatiei sovietice continua sa fie prezente in mintea liderilor regionali. Teama de a cadea din nou "in sfera de influenta" a alimentat dorinta acestora de a-si aduce tarile in UE si NATO, dupa destramarea Uniunii Sovietice din 1991.
Anumiti lideri au declarat ca UE ar trebui sa isi revizuiasca planurile unui parteneriat strategic cu Rusia, vital pentru livrarile de energie catre UE.
"Atacurile ruse impotriva Georgiei ne vor pune fara indoiala in fata sarcinii de a revedea anumite aspecte ale cooperarii actuale dintre UE si Rusia", a declarat presedintele Estoniei, Toomas Ilves, Inaltului reprezentant pentru Politica Externa a UE, Javier Solana.