• poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale au definitivat cercetările în acest caz, acum procurorii fiind cei care urmează să ia o decizie faţă de inculpatul Cioruţă Claudiu George, cel acuzat de tentativă de omor • altercaţia sângeroasă a avut loc în noaptea 10 spre 11 martie, la pizzeria cu program non-stop de pe Calea Călăraşilor • conflictul a izbucnit între mai mulţi tineri, Cioruţă fiind însă cel reţinut şi cercetat sub control judiciar
Dosarul atacului violent de la Pizzeria Kuky, de pe Calea Călăraşilor, a fost trimis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, cu propunere legală. Poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila, au definitivat cercetările în acest caz, iar acum procurorii sunt cei care vor decide. După altercaţia izbucnită în noaptea de 10 spre 11 martie, poliţiştii au stabilit că principalul suspect este Cioruţă Claudiu George, acesta fiind acuzat de comiterea infracţiunii de tentativă de omor. El nu a ajuns în spatele gratiilor, întrucât instanţa a dispus cercetarea sub control judiciar. Rămâne de văzut dacă procurorii vor dispune trimiterea în judecată a inculpatului.
Scandalul monstru care a pus clienţii pizzeriei pe fugă a avut loc într-o noapte de sâmbătă spre duminică, la Pizzeria Kuky, situată pe Calea Călăraşilor, unitatea având program non-stop. După o ceartă între mai multe persoane, un tânăr a fost înjunghiat cu cuţitul. De la IPJ Brăila ni s-a comunicat fapul că, în data de 11 martie, în jurul orei 02.40, un cetăţean a sesizat prin numărul de urgenţă 112 faptul că la unitatea respectivă a avut loc un conflict între mai mulţi tineri şi că o persoană a fost agresată şi necesită îngrijiri medicale. Deplasaţi imediat la faţa locului, poliţiştii au identificat o victimă, în vârstă de 21 ani, care a fost transportată la spital cu multiple leziuni traumatice, necesitând internarea.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au stabilit că: “Victimei i-au fost aplicate mai multe lovituri cu un corp tăietor-înţepător la nivelul capului şi toracelui, de către un tânăr de 29 ani, domiciliat în comuna Tichileşti. La faţa locului a mai fost identificat şi un pistol tip air-soft, a cărui deţinere nu este supusă autorizării, obiect ce a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor”.
Din informaţiile transmise de martori, în noaptea respectivă, doi clienţi ai pizzeriei doar ce-şi ridicaseră comanda şi se retrăseseră în lateral, pentru a mânca. Alţi câţiva bărbaţi au venit spre ei şi i-ar fi luat la bătaie. Cei atacaţi s-ar fi apărat cu un pistol air-soft, încercând să scape teferi. În final, o singură persoană a suferit leziuni şi a ajuns la spital.
Coroborând toate datele de anchetă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila a emis faţă de suspectul Cioruţă Claudiu George ordonanţă de reţinere pentru o perioadă de 24 ore, reţinându-se în sarcina sa comiterea infracţiunii de tentativă de omor. Tânărul a fost dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Brăila, fiind apoi prezentat Tribunalului Brăila cu propunere de arestare preventivă, însă faţă de acesta s-a luat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.