* ieri, magistrații Tribunalului Brăila au prelungit măsura preventivă a arestului față de inculpatul Marius Valentin Parfenie pentru perioada 8 iulie - 5 septembrie * dosarul în care tânărul este cercetat pentru tentativă de omor se află pe rolul Tribunalului Brăila, iar primul termen este stabilit pentru luna septembrie
Inculpatul Marius Valentin Parfenie, atacatorul de la Mall, își mai petrece două luni în spatele gratiilor. Ieri, magistrații Tribunalului Brăila au prelungit măsura preventivă a arestului față de inculpat până la începutul lunii septembrie. În cauză poate fi formulată contestație în termen de 48 de ore. Totuși, la fiecare prelungire a măsurii preventive de către prima instanță, Parfenie nu a avut vreo reacție. “Constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul Parfenie Marius Valentin, trimis în judecată prin rechizitoriul emis la data de 29.03.2019 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. Menține în continuare măsura arestării preventive luată față de inculpat pentru perioada 8 iulie - 5 septembrie inclusiv. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat și pentru Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila”, este soluția pronunțată în ședința din 8 iulie.
Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, primul termen de judecată fiind stabilit pentru jumătatea lunii septembrie. Tânărul de 20 de ani, acuzat de comiterea mai multor infracțiuni, cea mai gravă fiind tentativa de omor calificat, urmată de cea de tâlhărie calificată, plus conducerea sub influența alcoolului și fuga de la locul accidentului, este înregistrat pe rolul instanței din data de 3 aprilie. Atacatorul a invocat unele excepții, însă magistrații nu i-au dat câștig de cauză. S-a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, astfel că s-a dispus începerea judecății în dosar.
Reamintim că, în ziua de 11 noiembrie, Marius Valentin Parfenie a intrat cu mașina în persoanele aflate la intrarea în Brăila Mall. Anterior, același tânăr l-a înjunghiat cu cuțitul pe vânzătorul unui autoturism, și apoi a lovit intenționat pe șoseaua de Centură doi bărbați, angajați “Braicar”. Zece persoane au ajuns la spital, printre care și copii. La data de 12 noiembrie, judecătorii Tribunalului Brăila au dispus arestarea preventivă, inculpatul fiind încarcerat în Arestul Inspectoratului de Poliție.