• aflat în stare de arest preventiv şi trimis în judecată pentru tentativă de omor, inculpatul Marius Valentin Parfenie a mai primit o veste proastă • recent, Judecătoria Brăila a admis cererea de executare silită formulată de serviciul de Ambulanţă Judeţean Brăila • este vorba despre costurile pentru serviciile medicale acordate victimelor preluate de ambulanţe după atacul din parcarea Mall •
Tânărul care a intrat cu maşina în oamenii aflaţi în parcarea Mall şi a băgat în spital mai multe persoane este bun de plată. Recent, Judecătoria Brăila a admis cererea de executare silită formulată de Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Brăila împotriva familiei lui Parfenie. Inculpatul Marius Valentin Parfenie, judecat pentru tentativă de omor, trebuie să achite către Ambulanţă costurile pentru serviciile medicale acordate victimelor preluate de ambulanţe după atacul de la Mall. “Admite cererea de executare silită”, este soluţia dispusă de instanţă.
SAJ a câştigat procesul privind plata daunelor, suma depăşind 50.000 lei. Executorul judecătoresc a cerut blocarea conturilor lui Parfenie şi punerea sub sechestru asigurator a locuinţei familiei şi a altor bunuri. Familia riscă să rămână fără bunuri dacă nu achită suma impusă.
Procesul în care Parfenie este judecat pentru tentativă de omor se află înregistrat pe rolul Tribunalului Brăila, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 16 septembrie. Inculpatul este în stare de arest preventiv.
Tânărul de 20 de ani este acuzat de comiterea mai multor infracţiuni, cea mai gravă fiind tentativa de omor calificat, urmată de cea de tâlhărie calificată, plus conducerea sub influenţa alcoolului şi fuga de la locul accidentului. În aprilie, procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a dispus trimiterea în judecată a celui în cauză. Deşi inculpatul a încercat să scape de judecată, magistraţii au respins ca inadmisibile cererile şi excepţiile invocate de Parfenie Marius Valentin. S-a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. La şedinţa din 20 mai, Tribunalul Brăila a dispus începerea judecăţii privind pe inculpatul Parfenie. Procesul începe efectiv în septembrie.
Reamintim că, în ziua de 11 noiembrie, Marius Valentin Parfenie a intrat cu maşina în persoanele aflate la intrarea în Brăila Mall. Anterior, acelaşi tânăr l-a înjunghiat cu cuţitul pe vânzătorul unui autoturism, după ce a pozat în cumpărător al maşinii, şi apoi a lovit intenţionat pe Şoseaua de Centură doi bărbaţi, angajaţi “Braicar”. Zece persoane au ajuns la spital, printre care şi copii. La data de 12 noiembrie, judecătorii Tribunalului Brăila au dispus arestarea preventivă, inculpatul fiind încarcerat în Arestul IPJ Brăila.
Din anchetă şi din biletele găsite la domiciliul atacatorului a reieşit faptul că acesta avea o supărare legată de faptul că este nevoit să plece la muncă peste hotare, în loc să stea alături de familia din Brăila. El a decis să dea o lecţie sângeroasă, fără a se gândi la riscuri. “Sunt rus născut în România. Dar voi aţi întrecut orice măsură, sunteţi prea nesimţiţi!. Români, vă bateţi joc de propria voastră ţară, de propria voastră casă! Deci dacă românii nu pot să schimbe ceva şi aveţi nevoie de mici comunităţi să vă mişte din loc, atunci sunteţi nişte PROŞTI. Eu nu vreau nici democraţie, nici bani, nici faimă, familia lângă mine o voiam. Dacă nu pot avea acest lux, atunci vă voi distruge. Azi este o zi istorică pentru RO”, a ţinut să-şi explice gestul criminal atacatorul de la Mall. În urma expertizei medicale, s-a stabilit că tânărul nu are vreo afecţiune psihică, fiind conştient de fapta comisă. El nu era nici sub influenţa drogurilor, fiind doar puţin băut.
Mai departe instanţa este cea care va decide pedeapsa pe care o merită Parfenie, el riscând să stea ani buni în spatele gratiilor.