Băut bine, un bărbat din satul Lanurile a băgat groaza în doi consăteni, pe care i-a ameninţat cu cuţitul în plină stradă. Unul dintre cei atacaţi a reuşit să îl dezarmeze pe cuţitar care, după câteva zile, a fost depistat de poliţişti.
În ziua de 8 ianuarie, cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu pe raza satului Lanurile, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Comunal Viziru s-au sesizat din oficiu cu privire la altercaţia din ziua de 1 ianuarie 2014. "În jurul orei 15.00, George C. (56 de ani), aflându-se sub influenţa alcoolului, i-a ameninţat cu un cuţit de bucătărie, în lungime totală de 30 cm, pe localnicii Gheorghe S. (51 de ani) şi Dănuţ C. (38 de ani), în timp ce se aflau pe stradă. Suspectul a fost deposedat de cuţit de către Dănuţ C., care l-a predat poliţiştilor în vederea continuării cercetărilor", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de port fără drept de cuţit în locuri publice.