Mergi la conţinutul principal

Atac asupra unei femei la casa de schimb valutar

în miezul zilei, o brăileancă care se afla la o casă de schimb valutar de pe Calea Călăraşilor a fost lăsată fără suma de 300 de euro • operatoarea i-a înmânat banii femeii de 32 de ani, însă un bărbat aflat în spatele său i-a smuls din mână suma respectivă • femeia s-a luptat cu el, reuşind să îşi recupereze suma de 80 de euro, apoi a intervenit agentul de pază al societăţii

 

Tâlhărie la o casă de schimb valutar, de pe Calea Călăraşilor. O femeie a venit să schimbe bani, însă un individ a văzut totul şi i-a smuls din mână suma încasată de la operatoare. Persoana vătămată s-a luptat cu tâlharul, apoi agentul de pază l-a imobilizat şi a chemat Poliţia. Tâlharul a ajuns la arest.

Totul s-a întâmplat la data de 7 octombrie, în jurul orei 14.00. Poliţiştii au fost  sesizaţi de către un brăilean cu privire la faptul că un bărbat necunoscut i-a sustras suma de 300 de euro unei femei, în timp ce aceasta se afla într-o casă de schimb valutar. Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului. “În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că, în momentul în care operatoarea i-a înmânat suma de bani persoanei vătămate, o femeie de 32 de ani din Brăila, din spatele acesteia, un bărbat necunoscut i-ar fi smuls banii. Aceasta s-ar fi luptat cu el, reuşind să îşi recupereze suma de 80 de euro, moment în care a intervenit agentul de pază al societăţii, care l-a imobilizat pe bănuit până la sosirea echipajului de poliţie”, a precizat insp. Laura Belciugan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Bărbatul a fost percheziţionat de poliţişti, asupra sa fiind găsită diferenţa de bani, respectiv cei 220 de euro. Acesta a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Ieri, 8 octombrie, individul a fost prezentat instanţei, care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro