* incidentul a fost semnalat pe circa 300 hectare din zona Ciocile, o comisie urmând să stabilească valoarea pagubelor, pentru eventuale despăgubiri acordate fermierilor
Sute de hectare cultivate cu rapiță și grâu au fost afectate, recent, de un atac al păsărilor sălbatice, incidentul fiind verificat de o comisie formată din reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului Brăila, Direcția Agricolă Brăila, Primăria Ciocile și Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi ”Diana”, pe al cărui fond cinegetic se află terenurile respective. “În urma sesizărilor mai multor persoane fizice şi juridice, conform cărora au fost afectate culturile de rapiţă şi grâu, de către exemplare de gârliţa mare aflate în pasaj, comisia constituită conform HG nr 1679/2008, formată din reprezentanţi ai APM, DAJ Brăila, Primăria Ciocile, şi reprezentantul fondului cinegetic AVPS – Diana, a constatat în teren că cele sesizate se confirmă: au fost afectate peste 300 ha, gradul de afectare fiind de 30-35%. Acest lucru se datorează faptului că în sezonul 2020 -2021 a fost interzisă vânătoarea la 36 specii de păsări (din cele 40 care se pot împuşca), printr-o Hotărâre judecătorească a Tribunalului Braşov, iar în sezonul 2021- 2022 vânătoarea este în continuare interzisă la 25 de specii, printr-o Hotărâre Judecătorească a Judecătoriei Târgu Mureş. Comisia a întocmit documente în vederea analizării solicitărilor de despăgubire”, a precizat conducerea Agenției de Mediu Brăila.
Totodată, directorul Direcției Agricole, Traian Cişmaş, ne-a declarat că în continuare se solicită acte de la AVPS ”Diana” din Bucureşti, urmând să se ia o decizie privind despăgubirile. Oricum, vestea bună ar fi că păsările au atacat seminţele din sol, iar culturile sunt bine înfrăţite. ”Deocamdată, concluziile pentru o eventuală despăgubire a fermierilor nu sunt definitive”, ne-a spus directorul Cișmaș.
În legătură cu astfel de fenomene, sunt comentarii privind necesitatea stabilirii printr-o legislaţie clară a cotelor de vânat, inclusiv prin consultarea ornitologilor.