CF Brăila are, din mai multe puncte de vedere, o deplasare dificilă la Astra II. Unul dintre acestea se referă la faptul că Astra II evolueză pentru ultima dată în aceast campionat în faţa propriilor spectatori şi evident că îşi doreşte victoria. De asemenea, la formaţia gazdă de astăzi evoluează Sorin Bucă, un jucător care în tur a jucat la CF Brăila, însă pe care conducerea formaţiei brăilene l-a dat nejustificat afară în această iarnă, iar mijlocaşul va dori să le arate lui Timofte et company că are valoare şi împreună cu colegii lui să obţină toate punctele puse în joc.
La CF Brăila nu va evolua Alin Pânzaru, care este suspendat o etapă pentru eliminarea de la Galaţi.
Partida dintre Astra II şi CF Brăila este arbitrată la centru de Sorin Antonie (Bucureşti), iar la linii vor oficia Ioan Ciocănea (Sibiu) şi Lorin Udrea (Târgu Jiu). Arbitru de rezervă este Ion Marodin (Bucureşti), iar observatori Anton Heleşteanu (Iaşi) şi Emil Tudor (Târgovişte).
Etapa a 29-a programează meciurile:
Gloria Buzău - CS Otopeni
FC Snagov - Farul Constanţa
Delta Tulcea - Viitorul Constanţa
Steaua II Bucureşti - FC Botoşani
AFC Săgeata Năvodari - Juventus Bucureşti
Dinamo II Bucureşti - Dunărea Galaţi
FC Astra II - CF Brăila
Concordia Chiajna - Ceahlăul Piatra Neamţ