Mergi la conţinutul principal

Astăzi se decid semifinalistele Cupei Primăverii la fotbal în sală

• capul de afiş al rundei îl reprezintă partida Armata – Pricons • un meci care ridică multe semne de întrebare în privinţa corectitudinii cu care vor aborda partida jucătorii echipei Armata

 

Astăzi, de la ora 17.00 încep meciurile din cadrul etapei a 5-a a Cupei Primăverii la fotbal în sală, la finalul acestei runde primele două clasate din fiecare grupă urmând să se clifice în semifinale.

Etapa începe cu un meci interesant între două formaţii care deja sunt calificate în penultimul act al competiţiei, PNT – CD Tichileşti. Miza acestui meci o reprezintă doar locurile pe care le vor ocupa cele două combatante după acastă ultimă rundă din faza grupelor.

În schimb, în cealaltă grupă meciul cap de afiş îl reprezintă duelul dintre Armata, echipa cotată ca având cel mai bun lot, fapt reliefat şi de rezultatele obţinute la acest turneu din 2019, şi Pricons. Teoretic, Armata nu are cum să piardă acest joc însă, potrivit  zvonurilor, Pricons va câştiga acest joc şi va merge împreună cu adversara sa de astăzi în semifinale. Iar echipa Inspectoratului Şcolar, care şi-a apărat corect şansele la acest turneu, deşi va avea tot 6 puncte ca echipa Armatei, nu va accede în faza următoare, din cauza rezultatului direct.

“Eu sper ca aceste zvonuri care circulă în acest moment să nu se adeverescă, iar rezultatul meciului dintre Armata şi Pricons să se decidă în teren şi nu în afara lui”, ne-a declarat unul dintre spectatorii prezenţi în Sala Polivalentă la toate meciurile acestei competiţii, dar care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

În altă ordine de idei, vineri, în etapa a 4-a s-au înregistrat rezultatele:

Inspectoratul Şcolar – Yazaki 6-0 Au marcat Dragoş Mocanu, Viorel Ivan, Cătălin Cocîrlea, Cătălin Spirea, Alexandru Naghi 2 goluri.

ADM Club – VARD 0-3 neprezentare

Armata – Carrefour 2-0

Ambele goluri au fost marcate de Viorel Banciu

ISU Dunărea – PNT 2-11

Pentru PNT au marcat Mihai Iordache 4 goluri, Gabriel Preda 2, Vasile Tudorache 2, Marius Coman 2, Valentin Ion 1.

 

Astăzi, în ultima etapă a fazei grupelor, sunt programate partidele:

PNT – CD Tichileşti

Armata – Pricons

VARD – ISU Dunărea

Yazaki – Carrefour

 

Clasamentul în grupa A: 1. PNT 6 puncte (golaveraj: 29-4), 2. CD Tichileşti 6 puncte (19-6), 3 VARD 2 puncte, 4. ISU Dunărea 2 puncte, 5. ADM Club 0 puncte.

Clasamentul în grupa B: 1. Armata 6 puncte (golaveraj: 18-3), 2. Inspectoratul Şcolar 6 puncte (19-11), 3. Pricons 4 puncte, 4. Carrefour 0 puncte (7-15), 5. Yazaki 0 puncte (7-30).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro