Astăzi intră în vigoare noi sancţiuni împotriva Rusiei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Astăzi intră în vigoare noi sancţiuni împotriva Rusiei

Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns joi la un acord pentru ca noile sancţiuni economice împotriva Rusiei să intre în vigoare de vineri, au declarat surse europene, citate de AFP. Decizia a fost adoptată pentru a menţine presiunea asupra Moscovei, în pofida unei detensionări a situaţiei în Ucraina, a adăugat una dintre sursele citate.
Comisia Europeană anunţa marţi că UE trebuie să decidă dacă va aplica sau va suspenda noile sancţiuni economice adoptate împotriva Rusiei, aminteşte Mediafax. În acelaşi timp însă era invocată posibilitatea ca statele membre, dintre care multe se tem de o repercusiune a sancţiunilor asupra economiilor lor sau le consideră inoportune după acordul de încetare a focului, să îşi acorde mai mult timp.
Pachetul de noi sancţiuni asupra căruia s-a convenit luni prevede în special restrângerea accesului la pieţele de capital pentru marile companii petroliere şi de apărare ruseşti.
Autorităţile ucrainene şi separatiştii au semnat vineri la Minsk un acord care prevede în primul rând o încetare a focului, respectat în general, în pofida acuzaţiilor reciproce de încălcare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro