• Dacia Unirea joacă de la ora 14.00 cu Viitorul Ianca • sâmbătă, CS Făurei primeşte vizita echipei Înainte Modelu
Etapa a 15-a a Ligii a III-a, ultima a turului, începe astăzi, când sunt programate două partide: CS Afumaţi - FCSB 2 şi Dacia Unirea Brăila - Viitorul Ianca. Partida de la Însurăţei va fi una extrem de importantă pentru ambele formaţii. Dacia Unirea are nevoie de puncte, victoria reprezentând pentru echipa antrenată de Florentin Petre un balon de oxigen în lupta pentru evitarea retrogradării. Pentru că, înaintea acestei ultime runde a turului, Dacia Unirea se află pe penultimul loc în Seria a II-a a Ligii a III-a. De partea cealaltă, nou promovata Viitorul Ianca este singura formaţie din judeţul Brăila angrenată în acest eşalon fotbalistic aflată la un pas de realizarea obiectivului pe care şi l-a propus pentru acest sezon, clasarea între primele 6 echipe ale seriei. Formaţia pregătită de Laurenţiu Ivan are 21 de puncte din 7 victorii şi ocupă locul al 7-lea. Cu o victorie, Viitorul Ianca poate urca un loc în clasament, asta în condiţiile în care Popeşti Leordeni nu va reuşi să se impună în faţa celor de la CS Tunari.
Sâmbătă, CS Făurei, locul al 10-lea, va juca pe teren propriu cu Înainte Modelu, locul al 5-lea. Nu va fi un joc uşor pentru gazde însă formaţia manageriată de Bănel Nicoliţă a avut prestaţii foarte bune pe teren propriu în acest sezon, când a reuşit să remizeze chiar cu CS Afumaţi, una dintre principalele candidate la promovare, astfel că pleacă favorită la victorie şi în acest joc.
Meciurile programate în etapa a 15-a:
CS Afumaţi - FCSB 2
Dacia Unirea Brăila - Viitorul Ianca
SC Popeşti-Leordeni - CS Tunari
CS Făurei - Înainte Modelu
Axiopolis Sport Cernavodă - Poseidon Limanu-2 Mai
Unirea Slobozia - Mostiştea Ulmu
Agricola Borcea - Recolta Gheorghe Doja
CS Medgidia - Metalul Buzău