Ceremonia de învestire a Vasilicăi Vîlcu pe funcţia de prefect al judeţului Brăila este programată astăzi în Sala Mare a Palatului Administrativ. Potrivit unui comunicat de presă emis ieri de Prefectura Brăila, evenimentul va avea loc la ora 9:00. Întrebat dacă va participa la ceremonie, preşedintele PC Brăila, Mihai Dănuţ, a declarat cu părere de rău că va lipsi pentru că are mai multe întâlniri stabilite la Bucureşti. "Nu va veni nici domnul Daniel Constantin şi nu pot să fiu nici eu, din păcate, pentru că mâine dimineaţă am o întâlnire la Comisia economică, după care am o invitaţie de la ambasadorul Indiei. Deja întâlnirile erau făcute, stabilite, mâine e şi şedinţă de Guvern. Va veni un secretar de stat de la Ministerul Administraţiei şi Internelor. Într-un fel e mai bine că vine cineva din partea PSD-ului, ca să nu mai existe comentarii", a afirmat senatorul PC.