Ediţia a 39-a a turneului internaţional de box "Centura de aur" va începe astăzi în sala sporturilor din Chiajna, iar la startul acestei competiţii se va prezenta şi multiplul campion brăilean, Marian Piţa (foto). Acesta va fi însoţit de George Perţea, antrenorul coordonator al Centrului olimpic de box de la Brăila.
"Nu ne propunem obiective măreţe, fiind la începutul competiţiilor rezervate seniorilor vrem ca boxerul să susţină cât mai multe meciuri tari în vederea competiţiilor naţionale şi internaţionale de la anul", a declarat miercuri antrenorul George Perţea înainte de a pleca de la Brăila.
Turneul internaţional de box "Centura de Aur" a debutat în 1972, iar acum a ajuns la ediţia a 39-a, una care va purta numele singurului campion olimpic la box din România, Nicolae Linca. Competiţia va începe astăzi iar la ea participă pugilişti din România, Anglia, Bulgaria, Croaţia, Italia, Republica Moldova, Rusia, Scoţia, Slovenia, Ţara Galilor, Turcia, Ucraina şi Ungaria.
Cei 15 pugilişti care vor reprezenta România la această ediţie a Centurii de aur sunt: Ovidiu Berceanu, Enver Amis, Razvan Andreiana, Andrei Dragomir, Florin Cristea, Ionuţ Popescu,
Marian Piţa, Alexandru Biricea, Adrian Mihai, Cătălin Cristea, Daniel Costea, Ionel Osvat, Florin Bujor, Ştefan Nicolae,
Florin Niculescu, Adrian Popuţea.