Astăzi încep înscrierile pentru posturile la poliţie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Astăzi încep înscrierile pentru posturile la poliţie

Începând de astăzi, brăilenii care vor să devină agenţi de ordine publică au posibilitatea de a se înscrie pentru susţinerea unui concurs, la sediul IPJ Brăila,
De la 1 aprilie s-a dat startul reîncadrărilor de personal (46 de locuri la nivel naţional, câte unul în fiecare judeţ si 6 la Poliţia Municipiului Bucureşti) şi angajărilor din sursă externă (1.853 de locuri la nivel naţional), 10 fiind la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila. Posturile scoase la concurs sunt repartizate la Posturile de Poliţie Rurală, precum si la secţiile de poliţie din Bucuresti.
„Sursa de reîncadrare pentru concursuri este formată din persoanele care au avut calitatea de agent de poliţie si pot fi reîncadrate, în conformitate cu prevederile art. 9, alin.2 din Legea 360/2002 din Statutul Poliţistului cu modificările si completările ulterioare, după încetarea raporturilor de serviciu din diferite motive (la cerere, prin demisie, numirea într-o altă funcţie publică, pierderea capacităţii temporare de muncă sau în urma reorganizărilor instituţionale) si care au studii corespunzătoare cerinţelor postului, respectiv îndeplinesc condiţiile legale", a precizat scms. Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
Şi cei care nu au fost poliţişti au acum posibilitatea să lucreze în acest domeniu, ca şi agenţi, mai ales că nu este impusă limită de vârstă.
Pentru mai multe detalii, trebuie accesată pagina web oficială a I.P.J. Brăila: https://br.politiaromana.ro, secţiunea „Carieră". Printre altele, aici se precizează:
- condiţii (criterii în funcţie de înălţime: pentru femei: 1,60 m, pentru bărbaţi: 1.65 m);
- înscriere (în perioada 4- 8 aprilie 2016);
- concurs (ce va avea loc la data de 14 mai 2016);
- probe sportive, („rezistenţă" si „abdomene" pentru persoanele angajate din sursă externă si „rezistenţă" pentru reîncadrări, cu bareme conform vârstei);
- documentaţia necesară dosarului de înscriere.
- intervalul orar în care se primesc dosarele de înscriere ale candidaţilor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro