Mergi la conţinutul principal

Asociația "Vreau să fiu liber" Brăila a organizat două campanii de ajutorare a ucrainenilor

* primul transport umanitar, organizat cu sprijinul unor oameni de bine din Luxemburg, a conținut tehnică medicală și medicamente și a ajuns în regiunea Odessa * al doilea transport, pus la punct cu ajutorul voluntarilor din Franța, a fost distribuit în cele două locații ale Primăriei Brăila

 

Ajutoare pentru ucrainenii a căror țară este devastată de război. Cosmin Cândea, președintele Asociației de protecție a mediului și animalelor "Vreau să fiu liber" din Brăila (înființată în anul 2010), a inițiat două campanii de ajutorare a refugiaților din Ucraina, a armatei ucrainene, precum și a celor rămași fără sprijin în țara pustiită de război.

Prima campanie s-a desfășurat în urmă cu trei săptămâni și a constat în trimiterea de tehnică medicală și medicamente către civilii și militarii din regiunea Odessa, Ucraina. Paleții conținând seringi de unică folosință, perfuzoare, vată medicinală, feșe, comprese sterile, tensiometre, mănuși chirurgicale, măști, alcool sanitar, rivanol, betadine, albastru de metil, glicerină, ser fiziologic, apă oxigenată și baneocin au fost trimiși la Suceava și, de acolo, au ajuns în Ucraina. Medicamentele au fost, ulterior, distribuite armatei și cabinetelor medicale din regiunea Odessei, după cum ne-a informat Cosmin Cândea.

"Aceste ajutoare au fost achiziționate cu sprijinul unor fundații și persoane fizice din Luxembourg, care au donat, fiecare, cât a putut. Fundația din Luxemburg care s-a ocupat de această activitate este "Felicia Animalia Stichting", cu care am ținut permanent legătura. Ei au fost cei care au dorit ca aceste ajutoare să ajungă, în final, la armata Ucrainei", ne-a declarat fondatorul Asociației "Vreau să fiu liber".

Cea de-a doua campanie este în curs de desfășurare. În urmă cu două săptămâni, Cosmin Cândea a intrat în legătură cu Gerard Chartie, membru al unei asociații din Franța (localitatea Trebeurden, din Bretania), care a reușit să strângă, să încarce într-un TIR și să trimită la Brăila, cu ajutorul a 20 de voluntari, mai multe ajutoare pentru refugiații ucraineni. Este vorba de îmbrăcăminte, paturi, cărucioare pentru copii și bătrâni, produse de ingrijire personală, produse medicale, jucării și plușuri pentru copi, precum și alimente neperisabile (conserve de legume, sucuri, mâncare pentru bebeluși, orez, paste făinoase, conserve de pește, linte etc).

"Acești voluntari au ieșit pe străzi, au împărțit bilețele cu campania, au anunțat locuitorii unde se vor face colectele și au mers în școli, unde elevii au adus jucării de pluș pentru copiii din Ucraina, găzduiți la Brăila. Ajutoarele au ajuns, între timp, la Brăila. De azi (12 aprilie - n.r.) am început livrarea lor în cele două locații ale Primăriei Brăila, din Chercea și de pe B-dul Independenței, la fostul Liceu Forestier. Este vorba de conserve de fasole albă, fasole păstăi, mazăre, porumb, legume, linte, fasole cu cârnați, ravioli, pate, mâncare pentru bebeluși, pamperși, șampon, gel de duș, periute de dinți, pastă de dinți, biberoane. Vor urma produse de îngrijire personală, sucuri, îmbrăcăminte și încălțăminte", ne-a precizat Cosmin Cândea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro