Asociaţia Producătorilor Agricoli (APA) Brăila se solidarizează cu Gheorghe Târâlă, administratorul fermei "Agroprotect", cel care acuză autorităţile judeţene că nu s-au implicat în salvarea culturilor de pe 300 hectare distruse de revărsarea râului Buzău. "După ce am citit în ziarul «Obiectiv» articolul pe această temă, l-am sunat pe Gheorghe Târâlă pentru a-l întreba ce s-a întâmplat, concret. Acesta mi-a spus că afimaţiile autorităţilor sunt neadevărate şi m-a invitat să merg pe teren cu el, ca să mă conving că are dreptate. Sâmbătă, am fost la faţa locului şi am constatat că terenul calamitat nu se află în zona inundabilă, aşa cum spun cei de la Prefectură şi de la Gospodărirea Apelor, ci este teren arabil, amenajat pentru irigaţii. Lui Gheorghe Târâlă îi este afectată imaginea de om şi de bun agricultor, atunci când este acuzat că minte. Dimpotrivă, cei care nu au luat nicio măsură, atunci când el a solicitat ajutor, sunt responsabili de prejudiciul provocat de revărsarea Buzăului din cauza zăpoarelor formate de sloiurile de gheaţă. Cele 300 de hectare aflate acum sub apă reprezintă jumătate din suprafaţa agricolă exploatată de «Agroprotect», iar calamitarea lor ar putea împinge firma în faliment. Culturile erau asigurate, dar nu şi pentru inudaţie, fiindcă politica societăţilor de asigurări nu acoperă şi acest gen de risc. Pe de altă parte, statul nu mai despăgubeşte calamitarea culturilor agricole, fiindcă nu a existat preocupare la Ministerul Agriculturii să creeze un cadru legal pentru acest lucru. Legea 381 nu se mai poate aplica, de la sfârşitul anului 2009, iar autorităţile române ar fi trebuit să facă demersuri la Comisia Europeană pentru aprobarea unei politici de despăgubiri în agricultură. Măsurile de ajutor de la stat sunt valabile în toate ţările Uniunii Europene, numai la noi nu se pot aplica, din cauza dezinteresului guvernanţilor", ne-a declarat Marcel Cucu, membru al consiliului director al APA Brăila.
Reamintim că apa Buzăului a ajuns pe terenul cultivat de Gheorghe Târâlă la începutul săptămânii trecute, când sloiurile de gheaţă au obturat albia râului. Târâlă ne-a declarat că, prin calamitarea culturilor de grâu şi rapiţă de pe terenul inundat a suferit o pierdere de 300.000 lei (trei miliarde de lei vechi). Fermierul spune că a încercat să solicite sprijin pentru spargerea barajelor de gheaţă, dar că a fost pasat de la Prefectură la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi viceversa, fără să se ia nicio măsură. În replică, Prefectura, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Sistemul de Gospodărire a Apelor Brăila ne-au declarat că au făcut verificări la faţa locului şi că pe Buzău nu s-au format zăpoare de gheaţă atât de mari încât să pună în pericol comunităţi umane şi obiective economice, apa ieşită din albia minoră neajungând decât în zona inundabilă natural a râului, acolo unde nu ar fi trebuit să existe culturi agricole. Totodată, ISU Brăila a precizat că, potrivit Legii 451 privind protecţia civilă, lucrările de distrugere a zăpoarelor se execută gratuit doar dacă pun în pericol localităţi sau siguranţa cetăţeanului, ceea ce nu ar fi fost cazul în situaţia dată.
"Domnul de la Apele Române (Sistemul de Gospodărire a Apelor n.n.) minte că a fost acolo. Dacă ar fi fost, ar fi văzut şi n-ar mai fi vorbit aşa. Pentru că a făcut multe afirmaţii greşite şi prin asta mie mi-a cauzat mari probleme. Mănâncă degeaba banii de la buget pentru că uite, când ai nevoie de ei, nu intervin. Eu am mai discutat la Apele Române şi după inundaţiile din 2005. Le-am spus atunci că dacă ar fi făcut un dig cât de mic pe vechiul prival al râului, vechea albie, nu am mai sta de fiecare dată când creşte nivelul apei cu frica în sân, că ne inundă. Şi nici nu ar fi costat mult, dar cui îi pasă că se investesc atâţia bani şi cum se umfla puţin Buzăul provoacă atâtea pagube. În 2006 au venit, s-au uitat şi au plecat că cică au auzit grohăituri de porci mistreţi şi le-a fost frică. Au zis ca vor reveni. Nici în ziua de astăzi n-au mai venit! Un dig oricât de mic ar fi suficient, ar salva câteva sute de hectare dintr-un pământ extraordinar de bun, amenajat la irigaţii şi lucrat dintotdeauna, nu cum zic ei", ne-a mai precizat, ieri, Gheorghe Târâlă.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.