• în linii mari, se vorbeşte despre modificarea sau chiar desfiinţarea unor linii astfel încât să existe şi o eficienţă în transportul în comun • propunerile celor de la “Metrou Uşor” au fost trimise şi la Primărie • “decizia aparţine consilierilor municipali”, spune primarul Marian Dragomir
Asociaţia “Metrou Uşor” din Bucureşti, organizaţie care are drept obiectiv principal îmbunătăţirea condiţiilor de transport public din România, a realizat un studiu de trafic în oraşul nostru la finalul căruia a venit cu câteva propuneri de reorganizare a traseelor de transport în comun din Brăila. După cum au explicat reprezentanţii acestui ONG, interesul celor de la asociaţie este explicabil prin faptul că unul dintre membrii săi este brăilean la origine. “Am constatat că anumite trasee de maxi-taxi (13, 34 şi 35) au fost preluate de către societatea Braicar, la fel şi traseele 16 şi 17. Am observat şi intenţia municipalităţii de a achiziţiona noi autobuze, de capacitate mică. Considerăm că alocarea de autobuze pe aceste trasee este o greşeală deoarece ele au fost gândite pentru microbuze, nu pentru autobuze. Excepţie fac 16 şi 17 (…) unde noile achiziţii ar fi utile. Studiind situaţia actuală considerăm că ar putea fi operate o serie de modificări care nu ar costa municipalitatea prea mult”, se arată în adresa înaintată de către Asociaţia “Metrou Uşor” Primăriei Brăila.
Concret, organizaţia s-a gândit la varianta în care ar fi desfiinţate traseele 34 şi 35, urmând ca sarcina de transport pe porţiunile rămase descoperite să fie preluate de traseul de tramvai 23 (asigurat acum tot cu autobuzele Braicar din cauza lucrărilor încă nefinalizate pe bulevardul Dorobanţilor), puţin modificat tocmai pentru a rezolva problemele generate de desfiinţarea liniilor 34 şi 35.
Traseul 23 - Upgradarea
În esenţă, cei de la “Metrou Uşor” propun ca noul traseu 23 să aibă următorul parcurs: Brăila Mall - strada Chişinău - şoseaua Buzăului - Bariera Călăraşilor - bulevardul Dorobanţi - Gara CFR - Autogara - şoseaua Baldovineşti - strada Brazdei - Biserica Sf. Mina şi retur.
Dar să revenim un pic la ideea desfiinţării liniilor 34 şi 35, pentru a enumera câteva dintre argumentele invocate de ONG-ul amintit în studiul său. Primul şi cel mai important se referă la faptul că traseul 35 se suprapune în mare măsură peste itinerarul liniei 5, gestionat de “Braicar”, în timp ce traseul 34 se suprapune aproape în totalitate cu traseul 10 (la fel administrat de “Braicar”) pe sensul Gara CFR - Ansamblul Buzăului şi 50% pe returul Ansamblul Buzăului - Gara CFR. De asemenea, traseul 35 are acelaşi itinerar ca traseul 13 pe porţiunea magazin Dedeman - strada Deva.
Locuitorii din Radu Negru vor avea în continuare, spun realizatorii studiului, mijloc de transport direct spre Piaţa Halelor în urma modificării traseului 23, iar pentru locuitorii din zona Brăiliţa există traseul 3 care a mai fost şi în perioada 2013/2014 folosit ca linie ce vine ca un înlocuitor al traseului de tramvaie 22. Mai departe, pentru cei ce locuiesc în zona Viziru, există suficiente trasee de transport astfel spre Piaţă, astfel încât să nu simtă lipsa liniei 35 în cazul în care aceasta ar fi desfiinţată. De asemenea, legătura dintre cartierele Viziru şi Radu Negru este oricum realizată de traseele 16 şi 17.
“În ce priveşte traseul 23, deservit de câţiva ani de autobuze ce au intervale de succedare de 20 minute, acesta oricum nu generează suficienţi călători, mai ales că de la Piaţa Halelor spre cartierul Chercea brăilenii au la dispoziţie şi traseele 5 şi 13. În acest context, traseul 23 ar putea fi modificat pentru a acoperi mai multe zone după itinerarul menţionat mai devreme, context în care călătorii din Chercea şi Radu Negru pot avea acces spre centrul comercial din Vărsătura, precum şi mai multe variante de acces spre Staţia CFR şi alte zone centrale” , mai spun cei de la “Metrou Uşor”, adăugând că noul traseu 23, în variantă extinsă şi îmbunătăţită, va fi de ajutor pentru traseele 5 şi 10, dar şi pentru transportul în comun de pe bulevardul Dorobanţi în perioada suspendării circulaţiei tramvaielor.
Decizia aparţine consilierilor municipali
Legat de traseele 16 şi 17, recent preluate în gestiune de “Braicar”, şi care pe porţiuni largi se suprapun traseelor 2, 4 şi 10, cei de la “Metrou Uşor” spun că acestea ar putea fi deservite cu autobuze de capacitate mică, aşa cum se întâmplă şi acum, doar că ar trebui reduşi timpii de aşteptare în staţii. „Din cartierul Viziru există însă de câţiva ani o variantă destul de rapidă: traseul 3. Majoritatea celor ce călătoresc spre zona Vidin coboară în zona Plantelor, o mică parte continuându-şi drumul spre marginea oraşului. Cele două trasee trebuie să rămână pe bulevardul Al. I. Cuza, iar în zona Vidin/Brăiliţa am propune ca aceste două trasee să meargă pe străzile cu tramvai. Pe viitor considerăm oportună mutarea liniei de tramvai pe Calea Galaţi (din zona străzii W. Mărăcineanu până la Şcoala 20) şi astfel vor fi eliminate problemele locatarilor ce au de suferit din cauza trepidaţiilor şi s-ar elimina şi riscul de accidente, tramvaiele trecând foarte aproape de casele oamenilor. Mai mult, tramvaiele şi-ar putea prelungi traseul pe Calea Galaţi până la capătul liniei de autobuz 2”, se mai arată în lista de propuneri a celor de la Asociaţia “Metrou Uşor”.
Contactat de reporterii “Obiectiv”, primarul Marian Dragomir a precizat că a primit adresa asociaţiei respective şi că, din punctul său de vedere, asupra oportunităţii implementării unor modificări de trasee se poate pronunţa doar Consiliul Local Municipal, ca organ legislativ care a stabilit şi aprobat în trecut lista traseelor principale şi secundare, inclusiv itinerarul acestora. “Cred că undeva în cursul anului viitor tema ar putea fi pusă în discuţia consilierilor municipali, singurii care pot stabili dacă este sau nu oportună vreo modificare la aceste trasee şi în care ar fi urgenţele”, a spus sursa citată.
Asociaţia “Metrou Uşor” este o organizaţie non guvernamentală ce are drept obiectiv principal îmbunătăţirea condiţiilor de transport public din România. Scopurile pe care Asociaţia şi le propune sunt promovarea transportului public ecologic şi oferirea de consultanţă pentru eficientizarea sistemelor de transport public.