• apelul formulat la Curtea de Apel Galaţi, după decizia primei instanţe, l-a pus pe jar pe inculpatul Milcu Viorel, asistentul din Spitalul Judeţean Brăila care a violat o pacientă de 17 ani • judecătorii instanţei superioare au dispus “agravarea pedepsei”, fiind admis apelul tinerei batjocorite, chiar pe patul de spital • asistentul Milcu Viorel a primit o condamnare de 8 ani închisoare, pentru infracţiunea de viol, faţă de 6 ani cât primise la Judecătoria Brăila, în octombrie • în plus, judecătorii au majorat de la 10.000 euro la 15.000 euro cuantumul dunelor morale la care au fost obligaţi în solidar inculpatul Milcu Viorel şi Spitalul Judeţean
Agravarea pedepsei: 8 ani închisoare. Asistentul violator, Viorel Milcu, cel care a violat o minoră de 17 ani chiar pe patul de spital, a avut parte de o sentinţă dureroasă, în urma apelului formulat la Curtea de Apel Galaţi. Judecătorii instanţei superioare au fost drastici cu bărbatul care şi-a satisfăcut nevoile sexuale cu o tânără ce îi poate fi fiică.
Sentinţa finală a fost dată de judecătorii Curţii de Apel Galaţi, în seara zilei de 22 februarie. Din păcate, pentru asistentul Viorel Milcu, veştile nu au fost bune, asta pentru că instanţa a admis apelul victimei şi a decis să îi aplice violatorului o condamnare mai aspră. În plus, şi daunele morale care trebuie plătite de inculpatul acuzat de viol, sunt mai mari. În final, pentru câteva momente de plăcere, asistentul va plăti acum cu vârf şi îndesat. “Admite apelul declarat de partea civilă B.A. Desfiinţează în parte sentinţa penală din 23.10.2017 a Judecătoriei Brăila, şi în rejudecare. Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului Milcu Viorel pentru infracţiunea de viol prevăzută de art. 218 Cod penal de la 6 ani închisoare la 8 ani închisoare. Deduce din pedeapsa principală aplicată durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la 03.09.2015 la zi – 22.02.2018. Constată încetată de drept măsura preventivă a arestului la domiciliu luată în cauză faţă de inculpatul Milcu Viorel. Majorează de la 10.000 euro la 15.000 euro cuantumul dunelor morale la care au fost obligaţi în solidar inculpatul Milcu Viorel şi partea responsabilă civilmente Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila către partea civilă B.A. Obligă pe inculpatul Milcu Viorel în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 2.000 lei către partea civilă, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate”, au decis, definitiv, judecătorii CA Galaţi.
După ce a primit condamnarea la prima instanţă, inculpatul a formulat şi el apel, în speranţa că îi va fi redusă pedeapsa. Judecătorii gălăţeni au respins ca nefondat apelul declarat de Milcu Viorel împotriva sentinţei din octombrie 2017. În plus, a fost respins ca tardiv apelul declarat de partea responsabilă civilmente, adică Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila împotriva sentinţei Judecătoriei Brăila.
După cum v-am informat, în luna octombrie, prima instanţă, adică Judecătoria Brăila, s-a pronunţat în dosarul “Viol la Chirurgie”, prin pedeapsa aplicată fiind dovedită practic vinovăţia asistentului Milcu. El a primit o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă calificată (fapta săvârşită la data de 03/04.07.2015). A fost obligat să plătească victimei suma de 10.000 euro, daune morale. Prima instanţă a decis clar că bărbatul condamnat, arestat la domiciliu, nu mai are voie să desfăşoare activitatea de cadru medical în spital sau în privat, încă doi ani după executarea pedepsei. Pedepsa nu era definitivă, astfel că inculpatul şi partea vătămată au formulat imediat apel în cauză. Sentinţa definitivă a venit acum, după doi ani şi jumătate de la comiterea violului.
Violul din spital. Acuzaţiile procurorilor
Noaptea de 3 spre 4 iulie 2015, cea în care minora de 17 ani a ajuns la spital, cu apendicită acută, s-a transformat într-un film de groază. Asistentul Milcu a fost cel care a preluat-o pe adolescentă şi tot el i-a liniştit pe părinţii fetei, pe care i-a trimis acasă, urmând să revină în dimineaţa următoare, când era programată operaţia. Numai că, intenţiile asistentului erau cu totul altele.
Astfel, în seara de 3 iulie 2015, minora de 17 ani s-a simţit rău, în timp ce se afla la domiciliu, astfel că tatăl fetei a sunat la 112 şi a solicitat sprijinul unei echipe medicale. S-a luat decizia ca tânăra să fie transportată cu ambulanţa la spital, pentru investigaţii. Era miezul nopţii de 3 spre 4 iulie 2015 şi fata a rămas internată, asta pentru că medicul Corneliu Botezatu a programat-o pentru operaţie în dimineaţa zilei următoare. Potrivit procurorului, chirurgul i-a spus asistentei care a preluat-o pe pacientă să nu-i administreze niciun tratament, fapt comunicat şi asistentului Viorel Milcu. Acesta nu a ţinut cont de sfaturile medicului, ci i-a pus o branulă tinerei şi a spus că îi va face un calmant. Era Dormicum, un medicament luat ilegal de la farmacia spitalului, chiar de către asistent, folosit pentru a o hipnotiza efectiv pe pacientă, tocmai pentru ca el să poată profita de ea. Milcu a avut grijă să-şi acopere fapta, adormind-o cu aceeaşi substanţă injectabilă şi pe femeia în vârstă de 40 de ani, care se afla în acelaşi salon cu minora de 17 ani, ba chiar a mângâiat-o în zona genitală şi pe aceasta. Pacienta s-a jenat de situaţie şi doar i-a îndepărtat mâna. “Inculpatul a intrat în salon şi i-a administrat persoanei vătămate (n.r. minora de 17 ani), pe cale intravenoasă, prin branulă, o substanţă injectabilă fără a-i spune denumirea acesteia. Pe perioada administrării medicamentului, inculpatul a intrat într-un dialog cu minora, întrebând-o, printre altele, dacă şi-a început viaţa sexuală. Înainte de finalizarea injectării substanţei, persoana vătămată a simţit o stare de somnolenţă. Persoana vătămată a simţit şi observat una din palmele inculpatului pe obrazul său şi cealaltă pe braţul drept, el încercând să o tragă pe partea dreaptă a patului. Persoana vătămată s-a opus dar a fost cuprinsă cu braţele de inculpat şi întoarsă într-o parte, la marginea patului. Inculpatul i-a tras pantalonul de pijama şi chilotul, până în zona inferioară a coapselor, după care a întreţinut un raport sexual normal cu aceasta, iar pe timpul actului sexual a făcut către ea afirmaţia «văd că îţi place şi ţie!». În tot acest timp, victima a fost incapabilă să reacţioneze. Persoana vătămată a simţit că inculpatul a încetat raportul sexual, şi-a ridicat pantalonul, după care a întors-o cu privirea în sus şi i-a ridicat, în grabă, pantalonul de pijama şi chilotul, a stins lumina de veghe a camerei şi a plecat”, au precizat procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila. Totuşi, cealaltă pacientă aflată în salon cu minora, chiar în momentul când s-a comis violul, care avea o stare de somnolenţă similară, l-a auzit pe Milcu spunând: “Ce faci? Nu mă termini?”. Tot ea l-a văzut pe asistent strângând ceva alb în mâna dreaptă - cel mai probabil prezervativul - şi părăsind în grabă salonul.
Imediat, tânăra a început să plângă şi i-a sunat pe părinţi, cărora le-a spus că a fost violată de asistent, oamenii venind în jurul orei 3.30 la unitatea medicală. Au găsit-o pe fată speriată şi într-o stare de somnolenţă, însă ea ştia exact prin ce a trecut. Tatăl victimei a sesizat organele de poliţie şi a plecat în căutarea asistentului, pe care l-a găsit în Camera de Gardă. Au mers cu toţii în salonul unde se afla fata iar aceasta nu i-a spus asistentului decât “că nu doreşte să-l mai vadă niciodată în viaţa sa”.
Oricum, sperând că îşi acoperă fapta, asistentul a mers la dr. Botezatu şi a spus că i-a administrat pacientei, din proprie iniţiativă, algocalmin fiolă, diazepam fiolă şi no-spa o fiolă, fiind trecută medicaţia indicată în foaia de observaţie a fetei. Ulterior, foaia nu a mai fost găsită în spital, ci acasă la Milcu.
Încă de la începutul anchetei, Milcu a spus mereu: “N-am violat!”. În cauză s-a autorizat interceptarea convorbirilor lui Viorel Milcu şi s-a constatat că acesta a dat unele sfaturi infirmierelor şi asistentelor aflate în tura de noapte când s-a reclamat violul. Asistentul le-a contactat telefonic şi le-a spus să aibă grijă ce declaraţii dau.
În urma anchetei, procurorii au stabilit că Milcu ridica de ani de zile Dormicum de la farmacie, folosind parafa medicului, medicamentul fiind folosit pentru a le adormi pe paciente şi a profita sexual de ele. În perioada 1.01.2015 - 4.08.2015, Milcu a ridicat de la farmacia spitalului 48 de fiole de Dormicum, iar în cursul anului 2014, a retras din farmacie 100 de fiole de Dormicum. Singura persoană care a retras Dormicum în 2015 din farmacie era Viorel Milcu, iar foile erau pentru 22 de pacienţi, toţi ai dr. Botezatu, parafa acestuia stând deseori la Viorel Milcu întrucât avea încredere în el. Se pare că Milcu a falsificat semnătura medicului. Pacienţii pentru care Milcu a ridicat Dormicum, cei 22, n-au fost identificaţi decât în parte, fiindcă în fişele lor medicale nu se regăsea tratamentul. Au fost totuşi mai multe paciente care au relatat că au primit propuneri indecente din partea asistentului, care le mângâia în zone intime sau le punea pe ele să îi atingă organul sexual.
Oricum, în cazul minorei de 17 ani, probele ADN l-au incriminat pe asistentul Viorel Milcu, el fiind arestat preventiv la începutul lunii septembrie 2015, măsura arestului fiind apoi prelungită. Inculpatul Milcu a reuşit să scape de arestul preventiv după un an de zile, în octombrie 2016, măsura fiind înlocuită cu arest la domiciliu.
Cauza în care asistentul era judecat pentru viol a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila, în octombrie 2015. Procurorii au dispus trimiterea în judecată faţă de inculpatul Viorel Milcu, 59 de ani, asistentul de la Chirurgie I.
Iniţial, când minora de 17 ani a dat alarma, s-a crezut că este vorba despre o glumă proastă, mai ales că toată lumea avea o părere bună despre asistentul Milcu, însă în final, cu ajutorul probelor ADN, adevărul a ieşit la iveală. Cel pus să acorde ajutor medical brăilenilor, chiar era un violator.