Asistentul personal al Papei şi un complice al acestuia, judecaţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Asistentul personal al Papei şi un complice al acestuia, judecaţi

Paolo Gabriele va fi judecat pentru furt în formă agravată, iar Claudio Sciarpelletti, pentru complicitate, anunţă judecătorul de instrucţie Piero Bonnet într-un comunicat difuzat de Sfântul Scaun.
Paolo Gabriele, fost asistent personal al Papei Benedict, este acuzat de "furt în formă agravată" din biroul superiorului său ierarhic, monseniorul Georg Gänswein, secretarul Suveranului Pontif. Fostul majordom ar fi sustras note private şi mesaje confidenţiale adresate Papei Benedict sau scrise de acesta, copiindu-le şi furnizându-le presei. O comisie specială a Vaticanului a stabilit că Paolo Gabriele va fi judecat. Dacă va fi găsit vinovat, Gabriele riscă între unu şi şase ani de detenţie, dar poate fi graţiat de Papa Benedict.
Avocaţii inculpatului susţin că scopul acţiunilor acestuia era să ajute Vaticanul şi să facă Biserica romano-catolică "mai vie".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro