• la sfârșitul săptămânii trecute, instanța superioară a respins cererea inculpatului B. C. Aurelian, acuzat de agresiune sexuală asupra unei minore de 15 ani, care venise la ședință de kinetoterapie • asistentul specialist a rămas în spatele gratiilor • în motivarea Judecătoriei Brăila, care a dispus arest preventiv, se arată că inculpatul nu a recunoscut fapta și s-a cerut în arest la domiciliu
Instanța superioară a venit cu vești proaste pentru asistentul de la Spitalul 3, acuzat de agresiune sexuală. Acesta nu a reușit să scape din spatele gratiilor. După cum se arată pe site-ul Tribunalului Brăila, la ședința din 29 iunie magistrații au respins ca nefondată contestația formulată de inculpatul B. C. Aurelian împotriva încheierii din 23 iunie, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brăila. ”Menține ca legală și temeinică încheierea contestată (n.r. - măsura arestării preventive). Obligă contestatorul la plata către stat a sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în prezenta cauză. Definitivă”, este soluția instanței superioare.
Asistentul specialist de la Spitalul 3 este acuzat că ar fi agresat o minoră în luna mai, iar la data de 23 iunie procurorii au solicitat Judecătoriei Brăila luarea măsurii arestării preventive față de un inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală. Cererea formulată a fost admisă de judecător și s-a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pentru inculpat, pentru o perioadă de 30 de zile.
Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, la data de 3 mai, în jurul orei 13.00, în timp ce persoana vătămată, în vârstă de 15 ani, se afla la o ședință de kinetoterapie la un centru de recuperare, unde urma un tratament, inculpatul a avut un comportament nepotrivit. ”A atins-o în zona sânului drept, a lovit-o cu palma peste fund și a sărutat-o pe buze, fără acordul acesteia, în scopul obținerii unei satisfacții sexuale. Cercetările s-au desfășurat cu sprijinul Poliției Municipiului Brăila – Biroul de Investigații Criminale și continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei și stabilirii răspunderii penale”, au stabilit procurorii.
Incidentul produs la Spitalul 3, din cartier Hipodrom, a fost reclamat de tatăl minorei la redacția cotidianului nostru, dar și la Poliția Brăila. S-a dat startul anchetei, iar apoi s-au luat măsuri față de asistentul acuzat.
Motivarea instanței care a dat arest: inculpatul nu a recunoscut fapta și s-a cerut în arest la domiciliu
În motivarea transmisă de la Judecătoria Brăila, instanța care a dispus arestarea preventivă a inculpatului, se arată că inculpatul nu a recunoscut faptele de care este acuzat. ”Audiat fiind în cursul urmăririi penale, în calitate de suspect, B.A.C. nu a recunoscut faptele comise. Fiind audiat în calitate de inculpat, la data de 23.06.2023, B.A.C. și-a menținut declarația dată în calitate de suspect. Inculpatul B.A.C., în fața judecătorului de drepturi și libertăți, s-a prevalat de dreptul la tăcere. Suspiciunea rezonabilă privind comiterea de către inculpat a infracțiunii reținute în sarcina sa rezultă din coroborarea tuturor probatoriilor administrate în cauză. În evaluarea gravității faptei, judecătorul de drepturi și libertăți reține că este vorba despre o infracțiune gravă, îndreptată împotriva libertății și integrității sexuale și are în vedere vârsta persoanei vătămate, precum și modul și circumstanțele de comitere a faptelor (persoana vătămată minoră se afla sub tratamentul inculpatului). Starea de periculozitate rezultă și din sentimentul pe care inculpatul l-a indus persoanei vătămate, reacția persoanei vătămate față de acțiunile inculpatului, indicând un impact puternic asupra libertății sale sexuale”, arată magistrații.
Astfel, pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică, precizează judecătorii primei instanțe, se impune cu necesitate privarea de libertate a inculpatului, pentru a-l împiedica să săvârșească noi fapte penale, lăsarea acestuia în libertate reprezentând un pericol pentru ordinea publică, fapt ce ar putea genera o stare de insecuritate în rândul membrilor comunității. ”Judecătorul apreciază că la acest moment nu ar fi suficientă o altă măsură preventivă mai puțin restrictivă decât măsura arestării preventive, respectiv măsura arestului la domiciliu (astfel cum a solicitat inculpatul), astfel va admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila și dispune arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23.06.2023, până la data de 22.07.2023, inclusiv”.