Razvan Contu, in virsta de 24 de ani, a fost condamnat de magistratii braileni la 6 ani de inchisoare, pentru comiterea infractiunii de omor calificat. De asemenea, instanta l-a obligat pe inculpat sa-i plateasca vaduvei celui ucis suma de 10.000 de lei, cu titlu de despagubiri civile - cheltuieli ocazionate de inmormintare. Pedeapsa a venit dupa ce, in iunie 2005, "Folea" l-a ucis cu mai multe lovituri de cutit pe Marius Ilie, zis "Canaru", incident petrecut in apropierea Scolii "Mihai Viteazul" (fosta Scoala Generala nr. 31) din cartierul Radu Negru. La acea data, Serviciul Judiciar al Inspectoratului de Politie al Judetului Braila si Parchetul de pe linga Tribunalul Braila au concluzionat ca a fost vorba de o reglare de conturi in stil caracteristic autohton, cei doi facind parte din grupari rivale. Autorul s-a predat a doua zi la Politie, insotit de avocat, si a spus ca l-ar fi ucis pe "Canaru" ca sa se apere.
Potrivit anchetatorilor, cei doi se cunosteau de vreo trei ani si au fost in relatii bune, insa, la un moment dat, au devenit dusmani de moarte. In 2005 s-ar fi aflat chiar in lucru la Politie un dosar potrivit caruia "Canaru", Ionel Graur si alti citiva insi l-ar fi sechestrat si obligat la perversiuni pe Razvan Contu, pe motiv ca acesta ar fi refuzat sa devina "unul de-al lor". Totodata, la inceputul lunii iunie 2005, "Canaru" l-ar fi taiat pe "Folea" la piciorul sting, acest lucru fiind dovedit cu certificat medico-legal.