La inceputul acestui an, cind s-a demarat realizarea mansardarii Liceului de Arta, Directia pentru Cultura a sesizat faptul ca se construia fara avizul sau si a somat constructorul sa se opreasca. Aparent, lucrarile aveau doar autorizatie de constructie, insa la o cercetare mai atenta realizata de Primarie si Inspectoratul Scolar s-a dovedit ca si autorizatia de construire era falsa. Ca urmare, Inspectoratul Scolar a facut plingere penala impotriva angajatului sau care se ocupa de obtinerea avizelor, sing. Alexandrina Ilie. Dosarul este inca in cercetare la Politia Braila.
Toata tarasenia a iesit la lumina in luna mai, cind liceul a fost deteriorat grav prin infiltrarea apei de ploaie in pereti, provocindu-se pagube in valoare de aproximativ 100.000 de euro. Acest lucru a fost posibil pentru ca realizatorul proiectului, "Concivia", a decopertat cladirea fara sa o asigure impotriva averselor de ploaie. Momentul a coincis cu notificarea trimisa de Directia pentru Cultura de oprire a lucrarilor ilegale. S-a dat vina pe aceasta institutie pentru stricaciunile provocate si s-a constituit un comandament de urgenta, condus de prefectul Nicolae Mitroi, prin care acesta autoriza provizoriu continuarea lucrarilor, ca sa nu se deterioreze si mai mult constructia, desi existau si alte solutii de protejare a constructiei fara continuarea lucrarilor in mod ilegal. In baza acelui comandament se lucreaza si azi.
"Mi se pare penibil ce s-a intimplat acolo, cind era atit de simplu sa se obtina la timp avizele necesare, pentru ca nu este vorba de un monument istoric. S-a dorit ocolirea legii, pentru ca este mai simpla si mai profitabila pentru unii, dar, din nefericire, neprofitabila pentru noi ceilalti", a spus viceprimarul Lucian Tilea. Tot Tilea l-a acuzat pe prefectul Mitroi ca a facut abuz de functie cind a autorizat provizoriu executarea lucrarilor pina la obtinerea avizelor necesare, printr-un comandament de urgenta.
"Acolo se realizeaza o mansarda pentru copii, iar cel care face lucrarea isi asuma o mare responsabilitate pentru calitate"
Dupa scandalul amintit, Directia pentru Cultura a solicitat completarea dosarului cu actele necesare pentru a putea obtine totusi avizul Comisiei zonale a monumentelor istorice. In urma comandamentului de urgenta condus de prefectul Mitroi, lucrarile au continuat intr-un ritm foarte rapid, astfel ca, in urma cu o luna, cind intr-un final Directia pentru Cultura a primit dosarul complet, a recomandat comisiei avizarea nefavorabila pentru ca lucrarile erau mult prea avansate ca sa-si mai asume raspunderea calitatii lor. Directorul Directiei pentru Cultura, Ana Harapescu, spune ca a dorit doar ca cei de la Liceul de Arta si de la Inspectoratul Scolar sa intre in legalitate si ca la momentul declansarii scandalului nu ar fi recomandat un aviz nefavorabil daca se respecta minuta incheiata intre ei si Inspectorat. "Noi am avut bunavointa explicita prin incheierea unei minute in care le ceream sa suspende lucrarile pina la rezolvarea situatiei si, mai tirziu, prin promovarea dosarului in comisie, insa ei ne-au ignorat. Acolo se realizeaza o mansarda pentru copii, iar cel care face lucrarea isi asuma o mare responsabilitate pentru calitate. Nu ne permitem sa ne jucam. Noi nu ne-am legat de partea de arhitectura, dar pentru ca se afla in zona istorica trebuia ca la dosar sa existe si avizul nostru. Noi avem insa si obligatii fata de calitatea lucrarilor executate. Eu nu pot sa avizez asa ceva. Sa-si asume raspunderea conducerea liceului si Inspectoratul. Noi avizam proiecte, nu lucrari in realizare sau gata facute", a spus directorul Ana Harapescu. Sursa citata mai precizeaza ca ei nu pot fi invinovatiti de intirzierea lucrarilor si pierderea celor 330.000 de euro. Proiectul a fost realizat in 2005 si de atunci ar fi fost suficient timp sa se obtina toate avizele necesare.
Datorita avizului nefavorabil dat de Directia pentru Cultura, aflat in contradictie cu propunerea Comisiei zonale, dosarul a fost inaintat, la sfirsitul lunii iunie, Comisiei nationale a monumentelor istorice. Cum acest raspuns inca nu a venit, lucrarile continua ilegal.
Desi Inspectoratul Scolar a fost anuntat de modul in care se deruleaza formalitatile, conducerea liceului nu avea cunostinta de aceste lucruri. Directorul adjunct Ioan Popescu era ingrijorat de faptul ca lucrarile nu se vor termina pina in septembrie si elevii nu vor avea unde sa-si desfasoare programul. Directorul Directiei pentru Cultura, Ana Harapescu, a mai spus ca, foarte probabil, dosarul va fi avizat favorabil de minister, asa cum s-a intimplat in cazul reabilitarii Facultatii de Inginerie, care chiar este monument istoric. "Daca atunci a fost posibil, si s-a redactat avizul favorabil la viitor, desi eu le trimisesem fotografii care dovedeau ca lucrarile fusesera deja executate, de ce nu ar da aviz favorabil si de aceasta data?", s-a intrebat retoric directorul Ana Harapescu. De remarcat este faptul ca ambele lucrari sint realizate de "Concivia", firma la care actionar majoritar este "Bursagrirom", societate controlata de presedintele Consiliului Judetean, Ghorghe Bunea Stancu.