Artiştii pentru artişti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Artiştii pentru artişti

• o campanie care vine în sprijinul oamenilor de teatru care au nevoie de ajutor, prin spectacole oferite în numele cauzei artiştilor pentru care scena rămâne o frumoasă amintire

 

Vineri, 9 martie, de la ora 18.00, la Teatrul “Maria Filotti”, Sala Avantgarde va avea loc un One Woman Show cu Wanessa Radu, “Viaţa nu te întreabă niciodată nimic!”, iar  încasările spectacolului vor fi cedate campaniei naţionale “Artiştii pentru artişti”. După cum v-am mai informat, ambasadorii campaniei naţionale “Artiştii pentru artişti” -ediţia a 17-a -2018 au reuşit să sensibilizeze 18 teatre din Bucureşti şi 31 teatre din ţară şi au programat deja pe tot parcursul lunii martie şi nu numai, spectacole de teatru ale căror încasări vor alimenta Fondul de Solidaritate Teatrală, fond special constituit pentru întrajutorarea artiştilor cu probleme de sănătate şi existenţă. Realizată în parteneriat cu instituţiile de teatru din Bucureşti şi din ţară, Campania vine în sprijinul oamenilor de teatru care au nevoie de ajutor, prin spectacole oferite în numele cauzei artiştilor pentru care scena rămâne o frumoasă amintire.

În cadrul acestei campanii naţionale, actriţa Wanesa Radu va susţine pe 9 martie un recital de poveste, interpretând câteva personaje feminine din repertoriul clasic al teatrului românesc şi universal : “Anca” din “Năpasta” lui I.L. Caragiale , “Nina Zarecinaia “ din “ Pescăruşul” şi “Sonia” din “Unchiul Vania” ambele din creaţia marelui A.P. Cehov , “Nora” din “Casa Păpuşilor” -”Nora” de Ibsen şi câteva ipostaze mai moderne, ca de exemplu Edith Piaf şi Maria Tănase .

Un spectacol de excepţie, pentru susţinerea unei cauze nobile; regia – Anca Cismaru, selecţie texte - Anca Cismaru şi Wanessa Radu, dramaturgia şi ilustraţia muzicală - Lucian Sabados , scenografia - Carmen Rus şi Mariana Bogdan, iar la pian compozitorul Cornel Cristei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro