• un bărbat a pătruns fără drept în curtea imobilului surorii sale din municipiul Brăila și a distrus geamurile casei
Un bărbat care și-a terorizat sora, a mers la locuința acesteia și a provocat distrugeri, fără a respecta ordinul de protecție, a ajuns în arest.
La data de 29 mai, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila - Biroul Proximitate au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore un bărbat de 33 de ani, din Brăila, pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, violare de domiciliu, violență în familie și distrugere.
Astfel, în luna martie, precum și la data de 13 și 16 mai, bărbatul ar fi încălcat în mod repetat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Brăila pătrunzând fără drept în curtea imobilului surorii sale din municipiul Brăila și distrugând geamurile casei.
La data de 30 mai, instanța de judecată a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului în cauză. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Brăila.