Arestare în lipsă pentru şoferul turc care a provocat carnagiul de la Baldovineşti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Arestare în lipsă pentru şoferul turc care a provocat carnagiul de la Baldovineşti

Instanţa Tribunalului Brăila a emis mandat în urmă cu scurt timp, pentru următoarele 30 de zile. Turcul este acuzat de ucidere din culpă, după ce în accidentul provocat de el au murit trei copii şi 36 de persoane au fost rănite. El a fost reţinut pentru 24 de ore, dar pus în libertate de prima instanţă. Procurorii au făcut contestaţie, aceasta fiind acum admisă, dar între timp şoferul a dispărut. Vom reveni.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro