Are şanse să treacă de Parlament numirea lui Ungureanu la SIE? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Are şanse să treacă de Parlament numirea lui Ungureanu la SIE?

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se vor reuni astăzi pentru a stabili calendarul audierii şi votării noului director al Serviciului de Informaţii Externe, după ce preşedintele Klaus Iohannis l-a propus pentru această funcţie pe Mihai Răzvan Ungureanu, scrie agerpres.ro.
Potrivit procedurii parlamentare, Ungureanu urmează să fie audiat în Comisia comună pentru controlul SIE, după care să fie votat în plenul reunit. Avizul comisiei este consultativ. Surse din cadrul legislativului au precizat că şedinţa de plen a Parlamentului în care urmează să fie supusă votului nominalizarea pentru funcţia de şef al SIE a lui Ungureanu va avea loc marţi, ultima zi a actualei sesiuni parlamentare.

Adevărate calcule matematice

Scorul în Parlament este destul de strâns, pentru numirea lui Ungureanu la SIE fiind nevoie de voturile favorabile din partea a 278 de parlamentari. Parlamentarii PSD şi cei ai ALDE conduşi de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi de Daniel Constantin, în număr de 240 de deputaţi şi senatori, au anunţat că nu vor susţine numirea lui Ungureanu, în timp ce UNPR, PNL şi UDMR (256 parlamentari), susţin această nominalizare. Mai sunt, însă, 57 de parlamentari neafiliaţi, independenţi, ai minorităţilor naţionale sau ai grupului democrat popular, care pot să voteze unii de o parte , iar alţii de cealaltă parte.
Preşedintele interimar al PSD, Rovana Plumb, a anunţat că Biroul Politic al PSD, care va avea loc tot astăzi, înaintea reuniunii celor două Camere, va adopta o decizie privind votul din Parlament, dar că, din discuţiile deja avute în partid pe această temă, rezultă foarte clar că PSD-ul va respinge propunerea lui Iohannis. O explicaţie a venit din partea premierului Victor Ponta care, din Turcia, a declarat că PSD nu poate vota în favoarea numirii lui Ungureanu la conducerea SIE în condiţiile în care preşedintele Klaus Iohannis nu a consultat pe nimeni din partea acestui partid, încălcându-şi, necinstit, cuvântul dat în acest sens.

Oprea susţine propunerea preşedintelui

De altfel, nici liderul UNPR, premierul interimar Gabriel Oprea, nu a ştiut în prealabil de nominalizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu la SIE. Totuşi, când a aflat, a anunţat „sec" că în această desemnare îl sprijină pe preşedinte. I-a spus inclusiv lui Ponta poziţia lui. În ceea ce priveşte UDMR-ul, preşedintele formaţiunii, Kelemen Hunor, consideră că nominalizarea lui Ungureanu este „oportună" şi a anunţat că Uniunea susţine propunerea făcută de preşedintele Iohannis. În opinia copreşedintelui PNL Alina Gorghiu, dacă cei de la PSD au o reticenţă de a convoca plenul pentru acest lucru, PNL nu are nicio rezervă să convoace o sesiune extraordinară. Din punct de vedere procedural, unii lideri ai PSD, printre care senatorul Ilie Sârbu, au contestat decizia şefului statului de a trimite Parlamentului nominalizarea lui Ungureanu la SIE, susţinând că decizia trebuia luată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), la propunerea preşedintelui.

Cănd legile se bat cap în cap

Constituţia şi Legea de funcţionare a Serviciului de Informaţii Externe au prevederi diferite privind numirea directorului acestui serviciu de informaţii. Constituţia prevede că directorul SIE este votat de Parlament, la propunerea preşedintelui, iar Legea SIE arată că numirea este făcută de CSAT.
Astfel, potrivit Legii fundamentale, „Camerele Parlamentului îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune pentru numirea, la propunerea preşedintelui României, a directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestor servicii". În Legea de funcţionare a Serviciului, din 1998, se menţionează, însă că numirea directorului SIE se face de către CSAT, la propunerea şefului statului: „Conducerea Serviciului de Informaţii Externe se asigură de către un director, cu rang de ministru, numit de Consiliul Suprem de Apărare a ţării la propunerea Preşedintelui României".
Singurul director SIE numit pe baza acestei legi, de funcţionare a instituţiei, este Gheorghe Fulga, ceilalţi directori ai SIE au fost numiţi doar în baza prevederilor constituţionale, fără a fi luată în calcul Legea de funcţionare a SIE, care invocă CSAT. Ungureanu este nominalizat pentru a doua oară la conducerea Serviciului de Informaţii Externe, prima dată fiind director al SIE în perioada 2007-2012, la propunerea lui Traian Băsescu, atunci preşedinte.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro