În ciuda amenzilor de până la 2.500 lei, prevăzute de reglementările în vigoare pentru incendierea intenţionată a miriştilor şi a vegetaţiei uscate, pompierii brăileni continuă să se confrunte destul de frecvent cu astfel de incendii. După cum v-am mai informat, de la începutul anului până la jumătatea lunii martie au fost înregistrate, pe raza judeţului nostru, 15 arderi necontrolate ce au pus în pericol proprietăţi şi bunuri materiale. Sâmbătă, 24 martie, s-a mai produs un incendiu de vegetaţie pe un teren viran situat lângă drumul naţional 22B (digul Brăila - Galaţi). Focul, aprins în jurul orei 18.00, de persoane încă neidentificate, a făcut scrum vegetaţia uscată şi stuful de pe o suprafaţă de 1,5 hectare.
Duminică, 25 martie, tot o persoană necunoscută a incendiat vegetaţia uscată de pe un teren viran situat pe raza oraşului Făurei. Aprins în jurul orei 20.00, focul a apucat să se întindă pe circa 1.500 metri pătraţi. Din fericire, a fost neutralizat de pompierii Gărzii de Intervenţie Făurei înainte de a afecta gospodăriile localnicilor.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.