Arbitraj german la partida Steaua - Ludogoreţ | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Arbitraj german la partida Steaua - Ludogoreţ

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a anunţat că partida FC Steaua - Ludogoreţ Razgrad, ce va avea loc marţi, va fi condusă de o brigadă de arbitri din Germania, avându-l la centru pe Felix Brych. Acesta va fi ajutat la cele două linii de către Mark Borsch şi Markus Hacker, în timp ce arbitri adiţionali au fost desemnaţi Marco Fritz şi Bastian Dankert. Rolul celui de-al şaselea oficial va fi jucat de către Tobias Christ, informează site-ul oficial al clubului din Ghencea, citat de Mediafax. Delegatul UEFA este slovacul Dusan Tittel, în timp ce arbitrii vor fi supervizaţi de spaniolul Manuel Lopez Fernandez.
Steaua va întâlni echipa Ludogoret Razgrad, marţi, de la ora 21,45, pe Arena Naţională din Bucureşti, meci transmis în direct pe TVR1. Returul va avea loc pe 27 august, în Bulgaria.
Formaţia Ludogoreţ Razgrad a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa ŢSKA Sofia, într-un meci din etapa a cincea a campionatului Bulgariei, înaintea primei manşe cu Steaua, din play-off-ul Ligii Campionilor.
În ultima etapă de campionat, Steaua a zdrobit la propriu, vineri seară, echipa Pandurii Târgu Jiu cu un nemilos 6-0. De menţionat că toate golurile au fost marcate de Keşeru (în minutele 23, 26-penalti, 34, 64, 82 şi 85).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro