Circa 20.000 de refugiaţi au intrat în Germania din Ungaria cu trenul, autobuzul sau pe jos la sfârşitul săptămânii trecute, într-un aflux descris de autorităţi ca fiind „copleşitor". Cancelarul Angela Merkel a declarat că „este bucuroasă de faptul că Germania a devenit o ţară pe care mulţi oameni din afară o asociază cu speranţa". Conform estimărilor ONU, se aşteaptă ca 400.000 de imigranţi să traverseze Mediterana în 2015, iar alţi 450.000 anul viitor, relatează agerpres.ro.
Revista americană FrontPage Magazine a comentat ironic intenţia Arabiei Saudite, apreciind că Riadul, „care nu permite construcţia de biserici pe teritoriul său, dar finanţează ridicarea de moschei pe „pământurile necredincioşilor", nu vrea să primească refugiaţi sirieni, chiar dacă aceştia sunt tot musulmani". „E şi asta o ofertă. Singurul mod potrivit al Europei de a răspunde pe măsură ar fi să trimită în Arabia Saudită un milion de huligani, suporteri ai unor echipe de fotbal, şi apoi să se ofere să construiască şcoli în care să-i înveţe importanţa distrugerii unei ţări şi abuzării oricărui băştinaş care le iese în cale", scrie FrontPage Magazine.